Un moment emoționant de solidaritate și umanitate a fost surprins într-un videoclip publicat recent pe rețelele sociale, în care un polițist și o femeie ajută o bătrână să traverseze strada cu dificultate. Incidentul a avut loc în municipiul Chișinău și a fost apreciat de internauți, devenind rapid viral.
Imaginile arată cum, într-o zi obișnuită de trafic, o mașină de poliție, cu luminile intermitente aprinse, oprește circulația pe un tronson de drum din fața unei treceri de pietoni. O bătrână, care se sprijinea pe cârje pentru a se deplasa, a fost ajutată cu multă grijă și respect de către un polițist, dar și de o femeie aflată în apropiere, pentru a traversa strada în siguranță.
Gestul a fost apreciat nu doar de cei care au fost martori la întâmplare, ci și de mulți dintre internauții care au vizionat videoclipul. Aceștia au lăsat mesaje de respect și recunoștință, subliniind că astfel de acțiuni demonstrează umanitatea și devotamentul poliției față de cetățeni.
„Într-o perioadă în care uneori uităm cât de importantă este grijă față de semeni, acest gest ar trebui să fie un exemplu pentru toți”, a comentat unul dintre utilizatori.
„Este reconfortant să vedem astfel de imagini, unde uniforma nu este doar un simbol al autorității, ci și al empatiei și ajutorului pentru comunitate,” a adăugat altcineva.
Sursă video TikTok
