În a treia zi de Paște în întreaga țară au fost organizate festivaluri unde au răsunat cântece pascale. Zeci de ansambluri etno-folclorice au sărbătorit Învierea lui Hristos. La Glodeni, în curtea bisericii au fost amenajate tarabe cu bucate tradiționale, iar la Chișinău casa mare a Muzeului Național de Istorie a fost transformată într-o sală de concerte.

Tradițiile sunt păstrate cu sfințenie în nordul țării. Zeci de ansambluri etno-folclorice din țară și-au dat întâlnire astăzi în curtea biserii din satul Dușmani, Glodeni, unde a fost organizat Festivalul pascal ”Sub lumina Învierii”.

În curtea lăcașului au fost instalate corturi unde gospodinele au adus pască, cozonac, ouă roșii și bucate tradiționale.

”Pentru acest eveniment am pregătit așa bucate, pasca în primul rând, un colăcel de primire, ouă roșii, sarmale, pește, fripturică de miel. De toate, plăcințele, prăjituri.”

Ion SECRIERU, PRIMARUL SATULUI DUȘMANI, GLODENI: ”Încercăm să promovăm valorile și tradițiile pascale. Mizăm pe faptul ca tineretul să nu piardă aceste tradiții frumoase. Sunt invitate toate primăriile raionului, avem invitați și de peste hotare.”

A treia zi de Paște a reunit în acest an mai multe colective folclorice și la Muzeul Național de Etnografie și Istorie din capitală.

Unele ansambluri au folosit în programul lor instrumente muzicale mai rar întâlnite pe la noi.

”Toaca este un instrument muzical care se folosește în mai multe scopuri, pentru cântec mai ales, pentru a anunța ceva. /01:58 Este specific mănăstirilor mai ales când preoții dimineața trezește toți călugării.”

Printre cele 8 ansambluri care au venit la Chișinău este și colectivul „La Stâncă” din satul Dubăsarii Vechi, Criuleni, creat acum 25 de ani.

”Anume prin cântec ne-am și unit toți și copii, și maturii, și doamnele împreună am făcut un ansamblu. Suntem promotorii obiceiurilor și tradițiilor strămoșești.”

”Am făcut multe repetiții ca să putem veni aici la Chișinău, la capitală să prezentăm lucrările noastre frumoase.”

Festivalul a fost organizat de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală în colaborare cu Mitropolia Moldovei.

Petru VICOL, DIRECTORUL MUZEULUI NAȚIONAL DE ETNOGRAFIE ȘI ISTORIE NATURALĂ: ”Sunt unele colective care tradițional vin la muzeu, sunt unele noi. Noi suntem deschiși pentru colaborări.”

Nicolae CIOBANU, CONSILIERUL CULTURAL AL MITROPOLIEI MOLDOVEI: ”Este foarte frumos că adunăm colective din diferite colțuri ale țării. Colective și de copii, colective și de adulți și toți vin cu un gând foarte bun să laude Învierea lui Hrsitos.”

Evenimentul se află la cea de-a 22-a ediție.