S-a scumpit carnea de porc. La piața centrală din Chișinău cu 20 la sută, iar la Bălți cu 30 de procente. Comercianții invocă două motive care au dus la aceste scumpiri pesta porcină depistată la fermele din raionul Criuleni și Anenii Noi, dar și creșterea prețului la producător. De partea cealaltă, proprietarii fermelor din țară spun că nu au majorat prețurile. Președintele asociației producătorilor de carne de porc spune că este vorba de speculații ale comercianților și prognozează că în perioada următoare prețurile la carnea vândută în piețe vor scădea.

„Prețul uitați-vă, 120, ceafa 140, costița 110, costița 100.”

“- În jur de 90 de lei.”  

Cu atât se vindea în această săptămână carnea de porc la piața centrală din capitală. Prețurile, care au crescut cu circa 20%, variază în funcție de tipul cărnii. Așa că oamenii nu se grăbesc acum să o cumpere.

„- S-a scumpit cu 20-30 de lei. 
- Am fost câteva zile în urmă până la incident era cu totul alt preț.”

Comercianții spun că au umblat la prețuri din motiv că a fost sacrificat un număr mare de porci de la cele două ferme afectate de pesta porcină.

Ion, COMERCIANT: De ce au crescut?! Pentru că nu mai sunt porci, care au murit, una alta. Da, din cauza pestei.”

În nordul țării, la Bălți, carnea de porc s-a scumpit și mai mult, cu circa 30 la sută.

“- Au crescut prețurile?
- Foarte mult. 32 de lei la kilogram.
- Înainte era 70 și 65 și 80, dar acum mai jos de 100 nu este nimic.”

„Dacă la noi era carcasa 65, acum este 80. S-a ridicat chiar bine.”

Așa că nici la Bălți cumpărătorii nu fac cozi la standul de carne de porc.

„Mai puțin vom cumpăra, lumea foarte greu trăiește.”

„Da, s-a scumpit, da ce să faci, trebuie să iei măcar o bucată de carne, nu o să mănânci doar brânză.”

Și pe tarabele de la piața din Căușeni prețul la carnea de porc la fel depășește 100 de lei kilogramul.

Unii comercianți spun că de vină ar fi și  producători, însă cei din urmă spun că nu am majorat prețurile pentru că nu au existat premize. Asta în condițiile în care nu sunt proprietarii fermelor de la Roșcani și Cimișeni.

Sergiu DELEU, ADMINISTRATOR ÎNTR-UN MAGAZIN DE PRODUCĂTOR:Prețul mediu la carcasa este de 74 de lei. Din decembrie 2024, prețurile nu au suferit vreo schimbare. În mare parte avem produse semifabricate, gata pentru cuptor, produse maturate, pentru grătar.”

Președintele asociației producătorilor de carne de porc, care are și propria fermă, spune că aceste majorări observate în ultimele săptămâni în piețe au fost niște încercări ale comercianților de a specula.

Andrian BURDUJA, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI PRODUCĂTORILOR DE CARNE DE PORC:Prețul la producători în ultimele 10 zile a fost stabil, variază între 44 și 48 de lei pe viu. Speculația cea mai mare este în piețele agroalimentare.”

Andrian Burduja spune că în perioada următoare, în piețe, carnea de porc se va ieftini deoarece majorările nu au fost justificate și cererea a fost mică. Prețurile au crescut după ce la două cele mai mari ferme din țară a fost depistată pesta porcină. La cea din Roșcani s-a încheiat procesul de sacrificare a circa 75 de mii de porci, iar la ferma din Cimișeni au fost nimicite ale 45 de mii de animale.