Un vameș din cadrul postului vamal Leușeni a fost reținut pentru corupție sistemică în urma unor percheziții efectuate azi de CNA. Alți 5 sunt cercetați în libertate în același dosar. Potrivit ofițerilor, aceștia primeau bani de la șoferii de curse internaționale pentru perfectarea fără obstacole a procedurilor vamale.  

„O să plătești 6 mii la bancă și ceea ce ai zis – de o parte. Doar așa! Adică dacă îți convine, îți fac chitanța și te-ai dus. Trebuie să ne înțelegi. Lucruri sunt multe, sunt ascunse ele, dar sunt. Și valoarea este mare. Numai factura este aproape 5 mii, dar nu mai vorbim de doi saci de cartofi. Coordonează!  
– Trebuie să coordonez, că deja iese prea …
– Nu ”prea”! ”Prea” o să îi iasă o jumătate sau mai mult pe companie și probleme. Da aici îi așa, în 10 minute ești plecat, plătit.” 

În această înregistrare audio publicată de CNA se aude discuția dintre un vameș și șofer. Vameșul îi cere mită pentru perfectarea actelor. Ofițerii Centrului Național Anticorupție anunță că în această dimineață au fost efectuate 20 de percheziții la birourile de serviciu, domiciliile și în automobilele celor 6 vameși de la Leușeni, fiind ridicate mai multe probe.

Ina VOLOSCIUC, OFIȚER DE PRESĂ, CNA: „Persoanele publice din cadrul postului Vamal Leușeni, folosindu-se de situația de serviciu, ar fi creat o schemă infracțională de pretindere și primire de mijloace bănești ce nu li se cuvin de la conducătorii de curse internaționale pentru perfectarea fără obstacole a procedurilor vamale. Din materialele acumulate rezultă că schema avea un caracter continuu.”

Reprezentanții CNA spun că mita varia în funcție de destinația, cantitatea, volumul și valoarea mărfurilor transportate peste frontiera de stat. În cadrul măsurilor speciale de investigație au fost pornite 5 cauze penale și documentate acțiunile ilegale a 6 vameși. Este de menționat că activitatea postului vamal nu a fost afectată de percheziții. Solicitați de PROTV, responsabilii de la Serviciul Vamal au anunțat că acordă suportul necesar organelor de urmărire penală pentru investigarea completă a cazului. Comentând perchezițiile de azi ale CNA, președintele parlamentului a condamnat actele de corupție.

Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Concluzia este următoarea, unii nu se învață minte, dar alții își fac treaba. Atât timp cât unii nu o să se învețe minte și nu o să se lase de obiceiuri prostești și nocive de a băga mâna în buzunarul oamenilor, atât timp CNA-ul își va face treaba bine. Este mesaj pentru cei care cred că o să treacă, nu se va întâmpla asta.”

Săptămâna trecută șeful postului vamal centru și șeful postului vamal Căușeni au fost reținuți și plasați în penitenciar pentru 30 de zile în dosarul mitei de peste 40 de mii de dolari. Potrivit Centrului Național Anticorupție, în schimbul banilor, aceștia ar fi închis ochii la nereguli și au facilitat trecerea frontierei pentru măfurile destinate regiunii transnistrene. Gorea și Olărescu au fost suspendați din funcție.