Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din mai multe state au anunțat că, până în prezent, au fost primite mai multe solicitări din partea cetățenilor moldoveni privind evacuarea lor din Orientul Mijlociu.
Astfel, Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel informează că au fost recepționate 30 de apeluri telefonice, dintre care 17 cetățeni au solicitat evacuarea. În prezent, aeroportul rămâne închis, iar evacuarea voluntară pe cale terestră prin Egipt și Iordania este disponibilă pe cont propriu.
Ambasada Republicii Moldova în Statul Qatar a înregistrat 5 solicitări de asistență consulară, iar 15 moldoveni au solicitat informații privind situația actuală și posibilitatea evacuării.
Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite a înregistrat 96 de solicitări de evacuare, 94 de apeluri la telefonul de urgență și 65 de e-mailuri.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova informează că Celula de Criză a MAE activează în regim permanent în contextul atacurilor din Orientul Mijlociu și că, până la această oră, nu sunt înregistrate victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor moldoveni din statele monitorizate.
Situația de securitate în Orientul Mijlociu rămâne complexă. În mai multe state din regiune continuă atacurile cu rachete și drone, iar spațiul aerian este închis, parțial reluat sau afectat.

