Statele Unite si Uniunea Europeana au venit cu reactii dupa ce Curtea Suprema de Justitie a decis anularea hotatarilor comisiei pre-vetting si reevaluarea candidatilor in CSM si CSP, care au picat testul integritatii. Intr-un mesaj comun, seful delegatiei UE la Chisinau si reprezentantii ambasadei SUA au apreciat activitatea  comisiei de evaluare si si-au exprimat speranta ca membrii acesteia vor analiza argumentele Curtii si vor lua o decizie corecta.

Janis MAZEIKS, SEFUL DELEGATIEI UE IN REPUBLICA MOLDOVA:„Uniunea Europeana se alatura partenerilor internationali in sustinerea parcursului european al Republicii Moldova. Cetatenii moldoveni merita o justitie independenta, integra, responsabila si transparenta. Reforma sistemului judiciar este un element cheie pe calea Moldovei catre aderarea la UE.”

Janis Mazeiks mentioneaza ca activitatea comisiei independente de evaluare a integritatii candidatilor la functia de membru in Consiliul Superior al Magistraturii si in  Consiliul Superior al Procurorilor reprezinta un fundament important pentru reforma justitiei in Moldova. Delegatia Uniunii Europene la Chisinau si ambasada SUA in Republica Moldova au venit cu o reactie comuna la decizia Curtii Supreme de Justitie.

AMBASADA SUA IN REPUBLICA MOLDOVA: „La 1 august, Curtea Suprema de Justitie a decis ca 21 de cazuri care nu au trecut de verificare trebuie sa fie reexaminate. Suntem convinsi ca membrii Comisiei de Evaluare vor analiza in detaliu rationamentele Curtii si vor lua in considerare toate constatarile, aplicand expertiza si profesionalismul lor in reevaluarea acestor recursuri.”

Anterior, comisia pre-vetting anunta ca va analiza minutios argumentarea CSJ si se va expune ulterior asupra actiunilor sale. Decizia Curtii Supreme de Justitie, de a anula hotararile comisiei si de a reevalua 21 de candidati la functii in CSM si CSP, a starnit critici. Magistratii, la randul lor, au spus ca deciziile au fost luate in urma unui control judecatoresc efectiv si ca unele hotarari ale comisiei pre-vetting nu ar fi fost legale.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.