Vina pentru ororile care au avut loc pe 7 aprilie o poartă conducerea de atunci. Pentru că anume primii oameni în stat președintele, prim-ministrul și ministrul de interne puteau opri violențele împotriva manifestanților, lucru care însă nu s-a întâmplat. De această părere este președintele asociației istoricilor din Moldova, Anatol Petrencu, dar și directorul Ziarului de Gardă, Alina Radu. Potrivit experților, nemulțumirea față de rezultatele alegerilor parlamentare i-a scos pe tineri în stradă, iar autoritățile au vrut să înăbușe această nemulțumire prin agresiune. Astăzi, nici actualul deja deputat Vladimir Voronin, nici responsabilii de comunicarea cu presa a partidului comuniștilor nu au răspuns la apeluri pentru un comentariu.
Alina RADU, DIRECTORUL ZIARULUI DE GARDĂ: „Totul a pornit de la o perioadă foarte lungă de domnie a partidului comuniștilor și a lui Vladimir Voronin în primul rând, printr-un mod abuziv de guvernare și printr-un mod abuziv de falsificare a alegerilor și influență politică a alegerilor. Exista o revoltă naturală peste tot.”
Anatol PETRENCU, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI ISTORICILOR DIN MOLDOVA: „Au avut loc alegeri parlamentare și au ieșit la iveală foarte multe falsificări de voturi comise de către partidul comuniștilor, condus de Vladimir Voronin. Erau și caricaturi în care îl arătau pe Voronin într-un cimitir și spuneau că face agitație electorală printre morminte, adică pentru partidul comuniștilor au votat și oameni care au decedat. Ceea ce a revoltat lumea și în special tineretul.”
Așa că tinerii au ieșit în stradă să ceară o schimbare.
Anatol PETRENCU, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI ISTORICILOR DIN MOLDOVA: „Aceste proteste ale tinerilor au supărat guvernarea de atunci a RM, Vladimir Voronin fiind președinte.”
Alina RADU, DIRECTORUL ZIARULUI DE GARDĂ: „Securitatea de atunci și-a dorit să controleze acel protest, era clar că oamenii fierb. Au fost câteva grupuri controlate de securitate care își asumau să conducă protestele, dar au fost sute de mii de tineri sinceri și onești care și-au spus opinia.”
Însă, acele grupuri care ar fi fost aduse organizat pentru destabilzări au reușit să transforme un protest pașnic în unul al terorii.
Alina RADU, DIRECTORUL ZIARULUI DE GARDĂ: „Au fost arestați abuziv mai multe sute de tineri, am văzut în cifre 600, dar nu am nicio siguranță că au fost înregistrați toți cei arestați atunci, mulți tineri au fost maltratați. Câțiva tineri au fost găsiți morți, doar despre unul se stabilește clar că a fost omorât în PMAN, despre ceilalți, minim 3-4, așa și nu s-a comunicat nimic.”
Istoricul Anatol Petrencu este de părere că vina pentru cele întâmplate o poartă conducerea din acea perioadă.
Anatol PETRENCU, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI ISTORICILOR DIN MOLDOVA: „În primul rând eu cred că Voronin poartă vina, fără acceptul lui nu s-a întâmplat această nenorocire, barbarie din partea organelor de forță. În orice caz, în orice țară au loc proteste și au loc așa momente dramatice, puterea, Voronin care era președinte, prim-ministrul care era, Zinaida Greceanîi, care i se spunea atunci mitraliera, pentru că era gata atunci să tragă în protestatari, și bineînțeles, ministrul Papuc.”
„Jertvele umane vor fi foarte greu de evitat, poliția va folosi toate mijloacele pentru apărarea constituționalității RM, inclusiv armele.”
Alina RADU, DIRECTORUL ZIARULUI DE GARDĂ: „Modul crunt în care au fost tratați tinerii e pe răspunderea guvernului (n. red- de atunci), modul grav și criminal în care au fost bătuți acești oameni și câțiva omorâți este responsabilitatea autorităților, modul în care Voronin nu a spus nimic în acele zile e pe responsabilitatea lui, modul în care a fost controlată și poliția și justiția să comită violențe asupra tinerilor și să nu lase să iasă la iveală adevărul.”
Directorul Ziarului de Gardă, Alina Radu, este de părere că un rol l-a avut și Vlad Plahotniuc, dat acum în căutare internațională.
Alina RADU, DIRECTORUL ZIARULUI DE GARDĂ: „Se știa că există un oarecare Plahotniuc care era prieten cu fiul lui. Voronin și după ce a dispărut Voronin a apărut Plahotniuc puțin câte puțin, care împreună cu ulterioarea guvernare a dus și la furtul miliardului și la controlul oligarhic până la urmă. Se vedea o mână care în colaborare cu o altă mână criminală a încercat să preia controlul asupra acestei revolte.”
Nici fostul președinte Vladimir Voronin, care acum ocupă fotoliul de deputat în Parlament, nici purtătorul de cuvânt al partidului comuniștilor nu au răspuns la apeluri pentru un comentariu. Cert este că la 16 ani distanță, nimeni nu poartă răspundere pentru viețile curmate ale victimelor și ale familiilor acestora.