În timp ce colegii lor sunt în febra examenelor de bacalaureat, ei s-au ales cu 10 din oficiu, la majoritatea examenelor. 4 cei mai buni absolvenți din țară culeg roadele după 12 ani de studii. Cu toții au locuri de frunte la olimpiade, dețin certificate internaționale care atestă cunoașterea limbii engleze sau a informaticii și au un palmares de diplome și medalii. Unii au reușit să fie admiși la cele mai prestigioase universități din lume, iar alții spun că vor să își continue studiile acasă.

Faceți cunoștință cu Patricia, Constantin, Sergiu și Mihai – 4 cei mai buni absolvenți din țară, eliberați de la 3 examene de bacalaureat. Iar secretul este...

După acestă regulă se conduce Mihai Eșanu, absolvent al liceului teoretic Orizont. Pasionat din copilărie de robotică și cu rezultate remarcabile la discipline, tânărul este deja admis la o universitate din Statele Unite.

Mihai EȘANU, ABSOLVENT:  „Am fost aceptat cu bursă de 70 de mii de dolari pe an la Universitatea Yale din SUA, una dintre cele mai vechi și de top din lume.”

Constantin Babuc, prietenul dar și colegul său de clasă, cu 10 pe linie și eliberat de la 3 examene de bacalaureat, spune că rezultatele se datorează olimpiadelor la care participă încă din clasele primare.

Constantin BABUC, ABSOLVENT:  „Asta m-a motivat să merg mai departe și să mă pregătesc intensiv cu ajutorul profesorilor. În clasa a 5-a am luat locul I la olimpiada municipală, apoi în a 7-a am locul I la republicană, apoi m-am extins și la alte obiecte.”

Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV:  „Iar tot ce vedeți pe masă este rezultatul unei munci asidue de 12 ani - nenumărate diplome de merit și de onoare, dar și medalii. Ultimul an de liceu s-a încheiat și el cu distincții, astfel, Constantin și-a completat palmaresul cu diplome de locul I la olimpiadele republicane de matematică și biologie.”

Părinții săi, pedagogi de profesie, spun că un astfel de rezultat poate fi obținut prin încredere.

Lilia BABUC, MAMA:  „Spre rușinea mea, eu niciodată nu am stat să verific lecțiile lui Costel. El mereu le pregătea responsabil, ca oricare copil de vârsta lui.”

Acum, Constantin vrea să devină medic și își va continua studiile în Moldova.

Fără regrete și doar cu recunoștință își privește parcursul și Patricia Caraman – unica elevă din țară, eliberată de la 3 examene, absolventa Liceului Teoretic Republican, Aristotel.

Patricia CARAMAN, ABSOLVENTĂ:  „A fost un drum lung, nu neapărat cu succes, pentru că au fost și eșecuri. De exemplu, la olimpiada de română particip din clasa a X-a și abia în clasa a XII-a am luat loc la republică.”

Patricia își dorește să facă studii în aviație, în Elveția sau Ungaria.

Patricia CARAMAN, ABSOLVENTĂ:  „Vreau și mă visez pilot și chiar mă regăsesc în această profesie.”

De la Chișinău ne îndreptăm la Bălți și anume la Liceul Teoretic Mihai Eminescu.

Sergiu Levința este cel de-al patrulea absolvent cu trei de 10 din oficiu, la materiile din profilul umanist.

Sergiu LEVINȚA, ABSOLVENT:  „Mă simt împlinit, pentru că nopțile nedormite, dar și sacrificiile, asumate firesc,// nu au fost în zadar și au dat roade.”

Sergiu își dorește să facă drept în România, după care...

Sergiu LEVINȚA, ABSOLVENT:  „Nu neg posibilitatea reîntoarcerii acasă, pentru a aduce o schimbare în sistemul juridic din țară.”

Potrivit Ministerului Educației, în această sesiune de bacalaureat, 4 elevi au obținut 3 de 10 din oficiu, iar alți 93 de absolvenți au fost eliberați de la două examene de bacalaureat.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.