Pe 20 iulie, în satul Boldurești, raionul Nisporeni, vor avea loc alegeri repetate, anunță Comisia Electorală Centrală. Asta după ce săptămâna trecută, Curtea de Apel Nord a anulat turul doi de scrutin, desfășurat în localitate pe 1 iunie, și a obligat CEC să organizeze în două săptămâni votare repetată. Turul doi a fost câștigat de Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un copil și a fugit de la locul accidentului. Acesta spune că va candida din nou.
„Respectarea hotărârilor judecătorești este una obligatorie. și, prin urmare, Comisia nu dispune de un drept discreționar în executarea deciziei și nu poate opta între mai multe soluții posibile care să corespundă scopului legii. În speță, Comisia este obligată să execute întocmai și în termen decizia instanței de judecată, organizând votarea repetată pentru funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni, în termen de 2 săptămâni.”
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, mandatul fostului primar Nicanor Ciochină a încetat de drept după ce Curtea de Apel Nord a stabilit că acesta s-a aflat în imposibilitatea de a-și exercita funcția, încălcând prevederile legii privind statutul alesului local. Astfel, după decizia Curții de Apel, CEC a stabilit că votarea repetată va avea loc pe 20 iulie, în baza acelorași date din listele electorale, cu includerea în buletinul de vot a candidaților care au participat în turul doi de scrutin, în ordinea stabilită de Consiliul electoral al circumscripției electorale Boldurești.
„Totodată, CEC a revocat din componența consiliului electoral al circumscripției electorale comunale Boldurești nr. 23/5 și a biroului electoral al secției de votare nr. 23/11 persoanele care au exercitat funcția de președinte ale acestor organe electorale.”
Am încercat să precizăm dacă în buletinele de vot vor fi înscriși Nicanor Ciochină și contracandidatul său din turul doi, Serghei Bulicanu, însă nu ni s-a răspuns la apeluri.
Potrivit CEC, concurenții electorali vor prezenta rapoartele privind finanțarea campaniei electorale în conformitate cu normele stabilite. În replică, Nicanor Ciochină ne-a spus că decizia CEC este una politică și că nu o va ataca în instanță, însă va candida la alegerile repetate. Primarul de la Boldurești a fost reținut pe 21 februarie la două zile după ce ar fi lovit mortal cu mașina un copil de 14 ani.
Potrivit poliției, acesta ar fi încercat să inducă în eroare ancheta. Ciochină nu își recunoaște vina.