Specialiștii din asistența socială sunt implicați în gestionarea situației, iar copiii sunt monitorizați de autoritățile competente, pentru a se asigura că primesc protecția și sprijinul necesar în această perioadă dificilă, anunță ministerul Muncii și Protecției Sociale. Totodată, responsabilii de la minister au precizat că familia nu s-a aflat anterior în evidența autorităților.
Totodată, ministerul îndeamnă toate femeile și fetele care se confruntă cu situații de violență sau se simt în pericol să apeleze la Serviciul Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – 0 8008 8008, serviciu finanțat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Apelurile sunt gratuite, confidențiale și anonime, disponibile non-stop pe întreg teritoriul Republicii Moldova, atât de pe telefonia fixă, cât și mobilă.
Victimele pot primi sprijin emoțional, consiliere psihologică și îndrumare juridică, iar specialiștii serviciului pot face referire și către adăposturile pentru victimele violenței în familie, unde femeile pot beneficia de cazare sigură, suport psihosocial și asistență juridică de urgență.
Serviciul poate fi accesat și din străinătate, inclusiv prin intermediul paginii de Facebook Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete - 0 8008 8008 sau la numărul +373 22 240 624.
O femeie din Hîncești, educatoare la o grădiniță din oraș, și-ar fi pus capăt zilelor, acum câteva zile, după ce ar fi fost abuzată de soțul său. Despre asta scriu mai multe organizații care luptă împotriva violenței asupra femeilor și care spun că au reușit să discute cu rudele victimei.
Când s-a aflat despre deces, soțul femeii a scris un mesaj în memoria ei, pe care însă ulterior l-a șters și până acum nu am reușit să obținem o reacție de la el. Organizațiile care luptă împotriva violenței îndeamnă femeile care sunt abuzate să nu ascundă aceste cazuri și să apeleze după ajutor.
Procuratura Generală a anunțat că cazul morții va fi cercetat de polițiștii din Chișinău și Hîncești. Mai multe organizații neguvernamentale și activiști, care luptă împotriva violenței asupra femeilor, susțin că moartea femeii nu este un accident, ci rezultatul unui abuz continuu, umiliță și control din partea soțului.

