Un copil de 1 an a ajuns în stare gravă la spital, după ce o cratiță cu apă clocotită a căzut peste el, la Râbnița. Cazul a avut loc la 11 iunie.
Potrivit presei transnistrene, totul s-a întâmplat din neatenție. Fratele lui mare de 13 ani gătea la bucătarie, și în momentul în care a vrut să ia cratitța cu apă fierbinte, cel mic se afla alături și apa a căzut peste copil.
În acest timp, mama se afla în altă odaie, a auzit țipete și a chemat ambulanța.
Micuțul a suferit arsuri de gradul III, a fost internat în secția de reanimare din spitalul din Râbnița, iar apoi transferat la Institutul Mamei și Copilului din Chiținău.