În contextul apropierii alegerilor parlamentare, autoritățile trag un semnal de alarmă privind intensificarea practicilor de corupere a alegătorilor. Banii oferiți sub formă de „ajutor material”, „compensații” sau „cadouri” pentru participarea la proteste sau pentru votarea unui anumit candidat nu sunt gesturi de bunăvoință, ci infracțiuni, avertizează instituțiile de aplicare a legii.
Potrivit legislației în vigoare, atât oferirea, cât și acceptarea banilor în schimbul votului constituie infracțiuni, iar amenda poate ajunge la 37.500 de lei. În unele cazuri, fapta poate atrage și pedeapsa cu închisoarea.
„«Nu se va afla» e o iluzie. În majoritatea cazurilor, organele de drept reușesc să obțină rapid informații din interiorul rețelelor, iar persoanele reținute oferă detalii despre ceilalți participanți”, avertizează reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției.
Autoritățile subliniază că sumele distribuite în astfel de scopuri provin adesea din activități criminale, precum trafic de droguri, trafic de persoane sau evaziune fiscală. Acceptând astfel de bani, cetățenii devin complici într-un lanț infracțional, chiar dacă motivul aparent este acoperirea unei nevoi de moment.
Totodată, se atrage atenția că cei care inițiază astfel de acțiuni nu își asumă nicio responsabilitate pentru cei care ajung să răspundă penal.
Instituțiile statului încurajează cetățenii să raporteze orice tentativă de mituire electorală la 112 sau direct la Procuratură, CNA sau Poliție.