Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos, una dintre cele mai mari sărbători religioase. Conform tradiției oamenii au adus la biserică struguri din recolta nouă pentru a fi sfințiți. În popor, această sărbătoare  este privită şi ca începutul toamnei.

Oamenii au adus astăzi la biserici primele roade ale toamnei: struguri, prune, mere, pere și alte fructe și legume pentru a fi sfințite. 

„-Cu sărbătoarea de astazi!
-Mulțumesc, părinte!”

 „În coș avem mere, caise, flori, iată, poamă și caise.”

 „Am adus să sfințim, e sărbătoare mare și trebuie să sfințim, să dăm de pomană  care și cum. 
-Ce aveți?
-Poamă, mere, piersici, tot ce avem pe acasă.”

Vera Lungu își amintește cu nostalgie de timpul când venea la biserică împreună cu bunica ei.

 „Bunica așa răbdare avea, 94 de ani, nu mânca nici persici, nici poamă până nu sfințea.

 „Îi foarte mare sărbătoarea. Sărbătoare creștinească.”

Schimbarea la Față a Domnului, cunoscută și sub denumirea populară de "Obrejenie" sau "Probajenii", comemorează momentul în care Iisus Hristos și-a arătat natura divină în fața a trei dintre ucenicii săi: Petru, Iacov și Ioan.

„O mare bucurie că Hristos s-a luminat la față. O să se roage pentru noi, o să ne dea ploaie, să ne păzească de război, copii să fie sănătoși, pentru că asta e bucuria noastră.”

Oamenii spun că s-au rugat pentru sănătate, pace și ploaie.  

„Ne-am rugat pentru sănătatea a tuturor locuitorilor țării noastre și a copiilor noștri, a familiei.”

Schimbarea la Față este o zi încărcată de tradiții, obiceiuri și superstiții care s-au transmis din generație în generație, îmbogățind semnificația spirituală a acestei sărbători. Dacă de „Schimbarea la Faţă” vremea este însorită, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. Dacă plouă, toamna va fi mohorâtă. În popor se consideră că sărbătoarea de astăzi marchează despărțirea de vără. De obicei, în această perioadă, temperaturile încep să scadă treptat, iar zilele devin mai scurte.