Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar în mai multe localități din țară este zi de hram. De dimineață, oamenii au mers la biserică și au sfințit pomeni, iar ulterior s-au adunat cu cei dragi la masa de sărbătoare. Tradiția spune ca astăzi se oferă mâncare celor nevoiași, se pomenesc răposații, iar oamenii se roagă pentru sănătatea celor dragi.
„- Bună ziua, bine ați sosit la noi în sat, în familia noastră!”
Suntem acasă la Elena și Vasile Costandache, din satul Boghiceni, raionul Hâncești. E zi de hram, așa că familia aranja masa, care în scurt timp a fost plină cu bunătăți.
Elena COSTANDACHE, LOCUITOARE A SATULUI BOGHICENI, HÎNCEȘTI: „Am pregătit ruladă, pârjoale, ciulama, din cocoș de casă, cușma lui Guguță, iepure la cuptor. Aici, acasă, sărbătoare e sărbătoare și viața la locul tău de baștină e cu totul altfel. E o viață trăită cu liniște, cu toată familia și nepoțeii.”
Între timp, nea Vasile aducea ulciorul din beci.
„Ce fel de sărbătoare fără un pahar de vin rece din beci.”
Anul acesta, pentru soții Costandache hramul satului a venit la pachet cu o altă bucurie – au venit nepoatele de la Chișinău, dar și din Italia.
Daniela COSTANDACHE, NEPOATĂ: „Aici, în Moldova ne place foarte mult hramul satului, pentru că ne pregătim de o săptămână, facem curățenie și aranjăm totul. Este frumos pentru că buneii noștri sunt cu noi și suntem cu toții împreună, mâncăm, vorbim, povestim.”
Vasile COSTANDACHE, LOCUITOR AL SATULUI BOGHICENI, HÎNCEȘTI: „Nu este mai mare bucurie, deoarece se umple casa de fericire, de gălăgie. E mare bucuria când vin în vacanță și se odihnesc la noi.”
Pregătirile pentru hram au început acum câteva zile, iar de această dată au fost mai plăcute, pentru că întreaga familie a făcut echipă bună, împreună.
„Am ajutat-o pe bunica să gătim, să facem curat, să punem masa.”
Teofana, NEPOATĂ: „Sărbătoarea aceasta este foarte așteptată și importantă. Am așteptat mâncarea, dar și să mergem la biserică, ca să sărbătorim așa cum se cuvine, cum am primit tradiția de la străbuneii noștri.”
O altă tradiție importantă în familia Costandache este să meargă de dimineață la biserică. Și în acest an, în curtea lăcașului s-a ținut o slujbă de sărbătoare.
„Deși sunt născută în Italia, părinții mei păstrează tradițiile, iar mie îmi place mult cultura românească.”
Vasile COSTANDACHE, LOCUITOR AL SATULUI: „E o zi frumoasă, sărbătoarea satului, dar și a bisericii - Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ne bucurăm că am ajuns.”
De Sfinții Petru și Pavel, oamenii aduc la biserică pomeni, în mare parte bucate, pe care le oferă celor care au nevoie și se roagă pentru sănătatea celor dragi.
„Cea mai importantă este coliva, făcută din grâu.
– Ce ați mai copt?
– Învârtită cu vișină și cu brânză.”
„Bună ziua cu multă sănătate, bine ați venit la noi. Vă primim cu mare drag. Azi e sărbătoarea sfinților Petru și Pavel, hramul sfintei biserici și a satului. Ne dorim ca Dumnezeu să ne îndrume spre cele bune.”
„Este o tradiție păstrată în fiecare an. Sunt aduse bucate, iar apoi oamenii iau loc la masă și sărbătoresc.”
Uniți la masa de sărbătoare, locuitorii satului Boghiceni spun că e un obicei prețios pe care îl păstrează în fiecare an de hramul bisericii.
„E sărbătoare și trebuie de sărbătorit. Iar sărbătoarea cum se petrece? Cu un cuvânt bun, un pahar de vin, o bucată de pâine.”
Andrei HÎNCU, PREOTUL BISERCII SFÂNTUL PETRU ȘI PAVEL, BOGHICENI: „Astăzi, biserica cistește, pe stil vechi, sfinții apostoli Petru și Pavel, care sunt cântați în hramuri ca verhovnicii sau cei mai aleși apostoli.”
19 localități din mai multe raioane ale țării sărbătoresc astăzi hramul. În acest context, Inspectoratului General al Poliției a anunțat că echipele de patrulare vor fi prezente pe mai multe trasee naționale, pentru a asigura ordinea publică și îndeamnă șoferii să nu urce băuți la volan și să conducă cu prudență.