Consiliul Superior al Magistraturii a examinat raportul Comisiei vetting în privința judecătorilor Oxana Robu și a lui Dorin Dulghieru de la Curtea de Apel Centru.

În urma deliberărilor, CSM a acceptat rapoartele Comisiei de evaluare externă și a constatat nepromovarea evaluării de către cei doi judecători.

„Această evaluare face parte din procesul amplu de verificare externă a judecătorilor din Republica Moldova, derulat în scopul consolidării integrității și transparenței în sistemul judecătoresc”, precizează CSM.