Comisia Unificată de Control s-a întrunit a astăzi în ședință, la Bender, după o pauză programată, având în atenție situația în Zona de Securitate și funcționarea mecanismelor de menținere a păcii pe răul Nistru.

„Delegația Republicii Moldova a notificat că în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie curent, în localitățile din Zona de Securitate aflate sub controlul autorităților constituționale vor fi organizate secții de votare pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv pentru alegătorii din regiunea transnistreană”, scrie Biroul Politici de Reintegrare. 

Potrivit Biroului, asigurarea ordinii publice în ziua alegerilor va fi realizată de subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției.

„Delegația Republicii Moldova a făcut apel către copreședinții Comisiei Unificate de Control, reprezentanții Ucrainei și ai Misiunii OSCE în Moldova, Comandamentul Militar Întrunit al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, solicitând neadmiterea unor situații care ar putea pune în pericol participarea liberă a cetățenilor la alegeri sau buna desfășurare a scrutinului, cum ar fi impedimentele în calea deplasării cetățenilor, funcționarilor electorali și poliției la traversarea posturilor din Zona de Securitate”, mai menționează Biroul Politici de Reintegrare în comunicat.