Un liceu din orasul Balti a devenit independent energetic. Institutia a fost renovata in totalitate, au fost instalate panouri fotovoltaice, iar peretii – izolati termic. Administratia spune ca astfel va primi facturi mai mici la lumina, cu circa 60 la suta. Lucrarile de reparatie au fost finantate de Uniunea Europeana, care a alocat 25 de milioane de lei, in cadrul proiectului de sporire a eficientei energetice.

Publicat:24.09.2023, 12:30

Dupa 4 ani de reparatie, Liceul Teoretic 泥mitrie Cantemir din Balti are usi si geamuri noi, pe acoperis au fost instalate panouri solare, iar peretii au fost izolati termic. Totodata, salile de clasa au fost dotate cu laptopuri si table interactive.

„Eu si toti colegii mei suntem incantati de reparatia facuta, de scoala noastra noua, pentru ca avem conditii foarte bune. Studiile sunt mai placute pentru ca atmosfera la ore este alta si totul este nou.”

„Putem invata in conditii optime. Daca este sa comparam scoala noastra cu altele – diferenta este ca intre cer si pamant.”

Renovate au fost si sistemul de incalzire, blocurile sanitare si bucataria, care dispune de utilaje performante. Iar pentru persoanele cu nevoi speciale, au fost instalate rampe de acces.

Angela MURZAC, DIRECTOAREA LICEULUI TEORETIC „DIMITRIE CANTEMIR”, BALTI:„Avem sali renovate, avem reparatia capital a sistemului de incalzire, de ventilare, avem panouri fotovoltaice, lucru care ne va permite sa facem economii la energia electrica. In fiecare sala de clasa avem becuri LED, instalate in fata tablii pentru a nu afecta vederea copiilor.”

Proiectul a fost realizat cu suportul Uniunii Europene, care a oferit 24 de milioane de lei. Iar primaria a alocat 4,6 milioane de lei.

Janis MAZEIKS, AMBASADORUL UNIUNII EUROPENE LA CHISINAU: „Gratie acestui proiect am reusit sa reducem consumul de energie cu 60%, am redus emisiile de CO2 tot cu 60%. Este bine pentru mediul inconjurator, este bine pentru economie si pentru cei care vor invata aici.”

Lucrarile de sporire a eficientei energetice au fost implementate de Agentia de Dezvoltare Regionala Nord.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.