Înainte de ședința de astăzi a Guvernului, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a făcut declarații cu privire la acele peste opt sute de biserici, calificate drept monumente istorice, și cum ar putea fi repartizate între Mitropoliile Moldovei și Basarabiei.

„Urmează să vedem decizia finală, o așteptăm. Chiar și așa, avem decizia Curții de Apel care deja statuează că acel contract a fost anulat. Acum aceste opt sute și ceva de monumente istorice revin în posesia statului. O să fiu sincer, noi ca și minister nu avem așa capacitate de a administra opt sute de monumente”,a declarat ministrul. 

De asemena, el a spus că se poartă discuții și autoritățile așteaptă o decizie finală de la CSJ.

„După care va trebui să luăm o decizie”, a adăugat acesta, calificând acest subiect ca fiind ,,delicat” și ,,foarte complicat”.

La final, ministrul a adăugat că cel mai bine ar fi ca comunitățile să decidă trecerea dintr-o comunitate în alta, menționând conflictul de la Dereneu în care decizia a fost luată în baza unei adunări a satului.

Trecerea de la o metropolie la alta a dus la conflicte în mai multe localități din țară pe parcursul anilor. Unii localnici acuză lipsa de transparență și spun că nu au fost consultați, în timp ce alții susțin decizia și o consideră o acțiune firească.

Citeste si : Opt ani de conflict la biserica din Dereneu: lăcaș forțat, preoți alungați, procese până la CSJ și acuzații că Moscova orchestrează scandalul - VIDEO
Citeste si : Scandal la biserica din Grinăuți: Unii locuitorii sunt nemulțumiți pentru că parohul din localitate a trecut de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei: „Nu am cuvinte” - VIDEO