Bucurestiul vechi adaposteste numeroase mostre de arhitectura veche romaneasca, dintre care unele sunt foarte bine conservate.
Din randul celor mai norocoase face parte o vila din nordul Capitalei, zona Kiseleff, ce a fost ridicata la inceputul secolului XX de catre arhitectul Victor Stefanescu.
Adept al stilului arhitectural neoromanesc, acesta este cunoscut pentru proiectarea unor edificii precum Muzeul National de Geologie din Bucuresti, Palatul Artelor din Bucuresti (in colaborare), Palatul Cercului Militar National (in colaborare) sau Cazinoul din Mamaia.
Situata pe Strada Ion Mincu, vila a functionat, vreme de mai multi ani, ca ambasada in Romania a statului Kuwait. In momentul de fata, aceasta este disponibila spre inchiriere pe Imobiliare.ro, iar pretul cerut de proprietar este 20.000 de euro.
Ambasada, resedinta sau sediu exclusivist
Detinuta de proprietari romani, vila este amplasata pe un teren de 920 de metri patrati si are o suprafata utila de 780 de metri patrati, compartimentata in 20 de camere (plus dependinte).
La capitolul finisaje se disting elemente precum ferestrele cu vitralii, marmura, usile cu geamuri de cristal. Vila ofera tot confortul vietii moderne, pretandu-se atat pentru utilizarea ca ambasada, cat si ca resedinta sau sediu de birouri exclusiviste.
Starea foarte buna in care se gaseste proprietatea se datoreaza faptului ca aceasta a fost renovata cu o atentie deosebita la pastrarea acelor elemente arhitecturale sau detalii de design care au putut fi reconditionate. Vila pastreaza vitraliile si mozaicul originale, precum si usile din lemn masiv.
Stil neoromanesc, cu accente Art Nouveau
Istoricul de arhitectura Valentin Mandache, membru al Society of Architectural Historians of Great Britain (Societatea Istoricilor de Arhitectura a Marii Britanii), spune ca vila din Strada Ion Mincu ilustreaza stilul arhitectural neoromanesc matur, cu aspecte de Art Nouveau.
Date fiind anumite caracteristici ale cladirii – precum „modul masiv, palatial, de constructie si motivele decorative” –, acesta considera ca vila a fost proiectata inainte de izbucnirea primului razboi mondial. „Este, probabil, cea mai reprezentativa si bine renovata cladire din oras in stil national influentat de Art Nouveau”, puncteaza specialistul.
Potrivit lui Valentin Mandache, stilul neoromanesc a inceput sa capete popularitate printre romanii instariti in primii ani ai secolului al XX-lea, inainte de primul razboi mondial, in asa-numitul „Vechiul Regat” – dupa razboi raspandindu-se si in Transilvania. Acest curent reprezinta un amestec de elemente rasaritene bizantine (arcada scurta, coloanele mici si groase etc.) si motive arhitecturale si etnografice taranesti locale cu anumite modele de arta otomana si chiar teme de renastere italiana tarzie. Specific acestui stil este aspectul masiv, de cetate, al constructiilor, care reprezinta o metafora arhitectonica romantica, simbolizand rezistenta eroica a romanilor din timpurile medievale.
Pe de alta parte, stilul Art Nouveau s-a manifestat in Romania in perioada Belle Epoque (aproximativ 1880-1918), fiind caracterizat, printre altele, de preferinta pentru liniile curbe, pentru motivele decorative stilizate, din natura (vegetale, dar nu numai) sau geometrice, pentru utilizarea vitraliilor si a elementelor din fier forjat.
Lansat in ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul si cel mai accesat portal imobiliar din Romania. Portalul a depasit de curand pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe luna si cuprinde cea mai mare baza de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel national.