Cunoscutul scriitor Spiridon Vangheli s-a stins astăzi din viață la vârsta de 92 de ani. Anunțul despre moartea sa a fost făcut de către familia scriitorului, care a precizat că în ultimul timp maestrul s-a simțit rău.
Scriitorul Spiridon Vangheli s-a stins din viață, după o perioadă de două săptămâni în care s-a simțit rău, a declarat pentru PRO TV, fiica sa, Rodica. Acum o săptămână, pe 14 iunie, tatăl lui Guguță a împlinit 92 de ani. Ultima sa apariție publică a fost de ziua sa, anul trecut. Atunci Spiridon Vangheli a celebrat într-un cerc restrâns, cu familia.
Spirodon VANGHELI, SCRIITOR: “Mă simt așa, cu un șir de ani în spate, e cam mare greutatea, dar îi duc, nu am încotro.”
Înconjurat mereu de copii, tatăl lui Guguță a spus că cei mici i-au fost dintotdeauna inspirație și i-au dat forțe de viață.
Spirodon VANGHELI, SCRIITOR: "Nu-i ușor să faci față tuturor problemelor..."
Iar familia, dar și cititorii i-au fost cel mai de preț cadou oferit de viață.
Spirodon VANGHELI, SCRIITOR: “Am nepoți, o fiică, prieteni foarte mulți, cititori și mai mulți, sunt înconjurat de oameni frumoși, cărora le mulțumesc. “
Spiridon Vangheli s-a născut în satul Grinăuți, județul Bălți, astăzi raionul Râșcani, la 14 iunie 1932. Cărțile sale, Ispravile lui Guguță, dar si Steaua lui Ciuboțel, l-au consacrat și au fost traduse în peste 40 de limbi, în toată lumea. Spiridon Vangheli a primit Diploma Internațională de Onoare Andersen, numeroase medalii și premii de stat, dar și titlul de Maestru în Artă și Scriitor al Poporului.