Noapte de coșmar pentru un tânăr din Bălți – trei colegi de școală l-au snopit în bătaie în cămin. Trei tineri în stare de ebrietate și-au atacat colegul de grupă și l-au lăsat inconștient. Victima a fost transportată de urgență la spital, scrie tvn.md.
Victoria CORLĂTEANU, SORA VICTIMEI: „Din câte am înțeles, au fost băieți ca și el, din grupa lui. Învățau împreună, erau în anul doi. Și, după cum am aflat, între ei a izbucnit o mică ceartă – din cauza unor cuvinte jignitoare aruncate unul altuia. Cei trei băieți au băut în noaptea aceea și au venit să se răfuiască cu el – să afle de ce i-a numit așa. Au intrat intenționat, fără acordul lui, în camera lui și au început să-l bată. Și cu pumnii, și cu picioarele. Asta s-a întâmplat pe la patru dimineața. Fratelui meu i s-a mai și spus: dacă povestești cuiva, dacă chemi poliția, dacă anunți familia sau fugi undeva, va fi și mai rău pentru tine.”
Potrivit responsabilei din cadrul căminului, în noaptea respectivă nimeni nu a auzit zgomote suspecte.
Valentina GUȚU, COMANDANTĂ DE CĂMIN ȘI PEDAGOG SOCIAL: „Nu s-a auzit niciun zgomot. Era noaptea. Femeia care lucrează noaptea, pentru că ea rămâne peste noapte cu elevii, pe la ora șase a mers să verifice lumina, apa, și atunci am văzut că totul era în regulă. Dar băiatul bătut a ieșit și nu s-a arătat. Îi era frică și nu s-a arătat la nimeni. Apoi am aflat că cineva a fost bătut și l-am chemat. Nu știu exact care a fost situația. Când l-am văzut, am chemat ambulanța.”
Conform administrației și cadrelor didactice, anterior nu existaseră conflicte grave între adolescenți.
Mariana PĂDUREAC, DIRECTORUL ȘCOLII PROFESIONALE NR.4: „În acel moment, de îndată ce am înțeles situația, am sunat imediat – ambulanța a venit fără întârziere, poliția a ajuns la cămin în câteva minute, iar acum se desfășoară ancheta. Am discutat cu toți părinții copiilor implicați. Ei regretă foarte mult, nu s-au gândit unde poate duce totul – a început ca o joacă sau ca o amenințare, dar a ajuns mult prea departe.”
Liviu TINCU, DIRIGINTE: „În timpul orelor nu au existat probleme, nu am avut întrebări cu ei. Băieții se comportau foarte bine. La școală erau mereu prezenți, la ore, la activități, așa că nu s-a întâmplat niciodată ceva asemănător – nici probleme, nici situații de acest fel.”
În prezent, medicii evaluează starea victimei ca fiind satisfăcătoare, cu o evoluție pozitivă.
Andreea GALICI, PURTĂTOR DE CUVÂNT A SPITALULUI CLINIC BĂLȚI: „La 1 octombrie anul curent, la Spitalul Clinic Bălți a fost adus de urgență, cu ambulanța, un adolescent de 17 ani, în stare gravă, cu traumatism cranio-cerebral. În prezent, pacientul se află în secția chirurgie a departamentului pediatric, în stare satisfăcătoare, cu o evoluție pozitivă.”
Pe acest caz a fost deschis dosar penal.