De 26 de ani, ai ales ceea ce ești, ai ales să fii liber, onest, curajos și puternic. Ai ales să fii Pro. Telespectatorul nostru este cel pentru care este important să vorbescă despre valori și să le promoveze. Ai fost și ești sursa noastră de inspirație și, neschimbat, noi te-am ales pe tine. Am ales să merge într-o direcție, iar deciziile noastre ne-au adus unde suntem astăzi.
„Eu aleg PRO TV pentru că întodeauna știrile reflectă realitatea care este în Republica Moldova.”
„Alegem să privim PRO TV-ul pentru că în primul rând arată adevărul.”
„La PRO TV se spun lucrurile deschis, mie îmi place. PRO TV da, unicul canal pe care îl privesc, să știți.”
„- Sunt acolo mulți profesioniști care spun corect viața de azi.”
„- De cât timp ne urmăriți?
- De mult tare, cred că de la început chiar.”
În fiecare zi, suntem puși în fața unor alegeri.
„Am ales Universitatea de Medicină.”
„Am fost mulți ani în Europa, dar m-am întors acasă.”
„Am fost cu Kira ne-am străduit să căutăm când s-a pierdut fetița la Strășeni, în pădurile din Strășeni.”
„Spun medicii că am avut un stop cardiac.”
„La tratamentul pacientei a participat o echipă multidisciplinară. Voia să trăiască.”
Alegem zi de zi. Și, cu fiecare zi, suntem mai hotărâți.
„Mereu trebuie să facem un bine.”
Telespectatorul PRO TV alege să fie liber și să spună adevărului pe nume.
„M-am opus sistemului de dragul copiilor.”
Alege să fie perseverent și să muncească sârguincios.
„Ne trezim la ora 5, ne culcăm la 12 și asta ne ține în formă, ne ține tineri și ne ține acasă.”
Alege să își urmeze visele.
„A fost un vis să devin asistent medical.”
„Dacă îți dorești ceva și îți spui ca scop, atingi.”
Să nu le fie frică să facă greșeli.
Telespectatorul PRO TV e special, pentru că inspiră alți oameni. El alege să povestească despre greutățile vieții prin care a trecut pentru a-i ajuta pe alții să le depășească mai ușor.
Andrian, PERSOANĂ CARE TRĂIEȘTE CU HIV: „Lucrez cu oamenii care trăiesc cu HIV, experiența mea o transmit altora.”
„Nu vroiau să mă angajeze. Ei spuneau, of, săracul cum o să lucrezi? Cum o sa te descurci? Și iată acum, Slava Domnului! Lucrez.”
Ai ales mereu să fii curios, să îți dezvolți comunitatea și să ajuți țara.
Ai ales să-ți faci vocea auzită.
„Europa suntem noi!”
Și să ne oferi lecții de omenie.
„- De ce faci asta?
- Din empatie pentru aceste ființe.”
„Vă dorim multă sănătate și mai multe știri bune și dă Doamne un an bogat.”
„Voi sunteți pentru basarabeni noi cunoaștem puțin suntem veterani de război. Fiți sănătoși și la mulți ani.”