Totul a început de la vița-de-vie, cea care crește pe coasta dealului, iar influența acestui loc i-a inspirat să construiască o afacere. Ceea ce a mai rămas dintr-un conac vechi de la Mircești s-a transformat azi într-o cramă. Îndîrjirea și încrederea proprietarilor în această locație a reușit să convingă și partenerii externi să ofere suport. Parcursul lor continuă și își doresc să mențină și să dezvolte ce au reușit până acum.

În satul Mircești, din raionul Ungheni, vinul provine de pe coastele dealurilor...

Arcadie FOȘNEA, PROPRIETAR: „Nu îngheață sus pe costiș, cum spuneau bătrânii. Pantele acestea sunt mai puțin afectate de secetă.”

Pământ fertil este, dar și idei, una îi aparține lui Arcadie Foșnea, care în locul ruinelor unui conac boieresc a construit o cramă, ce adună în jurul ei vizitatori.

„- Am venit să gustăm bucate. 
- E frumos și făcut cu gust.
- Acum lumea vrea cât mai mult la verde, la natură, apă.

„Bucătăria e minunată și vinul foarte bun.

Marina URSU, VIZITATOARE: „Chiar am rămas fascinați, o să mai revenim. Dezvoltarea asta duce spre bine.

Veaceslav TABURĂ, VIZITATOR: Ne atrage peisajul, amintește de Italia. Nu e că e doar frumos, construit foarte bine. E foarte greu să convingi partenerii din Uniunea Europeană să investească aici. Această locație ne arată că se poate și se reușește.

Dar, la fel ca de fiecare dată, în spatele unei reușite e muncă, timp, disciplină, planificare și bineînțeles investiții proprii, suport din partea partenerilor europeni și o echipă de angajați. Silvia a adunat deja 11 ani de când e aici.

Silvia GONCEARIUC, ANGAJATĂ: „Am început lucrul la vie, apoi am fost bucătar pentru personal și apoi la restaurant. La sat e foarte greu de găsit de lucru. Școala, grădinița, magazinul s-au închis, am rămas cu crama.

Iar o altă parte din echipă se află la bucătariile acestei locații.

Elena CLIPOVAN, BUCĂTAR ȘEF: Noi prin bucate le transmitem că-i așteptăm cu drag. Pregătim gustos, frumos, așa ne spun alții.

Arcadie FOȘNEA, PROPRIETAR: Aici este bucătăria enologului, aici au loc toate procesele, procesarea strugurilor, limpezirea și fermentarea mustului, pregătirea pentru îmbuteliere, îmbutelierea, totul.

Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: Crama pune la dispoziția turiștilor 13 camere, unde se pot caza. Au parte de toate comoditățile, un pat, un suport pentru haine, mese, televizor, dar mai ales o terasă, unde se pot relaxa și recrea. De asemenea, în spatele meu se pregătește terenul pentru alte spații de cazare.

Turul continuă cu sala de degustație și desigur beciul. La mijloc sunt investiții proprii, apariția unui partener, iar pe parcursul anilor a celor externi.

Arcadie FOȘNEA, PROPRIETAR: Acum am beneficiat de un grant pentru a dota camerele noi, circa 10 mii de dolari. Operator a fost ANTRIM. Analizăm și cum putem colabora cu ODA. Am beneficiat de diferite granturi din partea USAID. UNDP au fost două granturi, suport pentru turism, am extins numărul de camere din hotel și utilaj pentru bucătărie.

De asemenea au fost instalate panouri solare cu ajutorul unui proiect al Japoniei și au apelat la subvenții din partea statului. De la trei angajați au ajuns la peste 30 și își doresc să educe clienții, când vine vorba de vin, și să dezvolte afacerea.

Arcadie FOȘNEA, PROPRIETAR: „Vinul este și statut pentru un om. Mesajul e același, a crea locuri de muncă, a plăti impozite. E deja al 16-lea an de când investim, tot ce câștigăm reinvestim. Vorbim de dimensiuni mici, dar aceste granturi au impact mare.Dacă vorbim de dimensiuni sustenabile, nu schimbă lucrurile prea tare. Oricum ai nevoie de alte investiții.