Este aglomerație în aceste zile la aeroport. Moldovenii, reveniți acasă pentru a sărbători Paștele, se întorc la muncă, peste hotare. Despărțirile se lasă cu îmbrățișări lungi și cu valize pline cu amintiri. Cetățenii noștri stabiliți în străinătate spun că sărbătorile sunt mai frumoase alături de cei dragi.

Este aglomerație în aceste zile la aeroport. Moldovenii, reveniți acasă pentru a sărbători Paștele, se întorc la muncă, peste hotare. Despărțirile se lasă cu îmbrățișări lungi și cu valize pline cu amintiri. Cetățenii noștri stabiliți în străinătate spun că sărbătorile sunt mai frumoase alături de cei dragi.

Sărbătorile pascale au adunat acasă moldoveni din întreaga lume – din Spania, Elveția, Belgia, Germania sau Suedia. Însă, odată ce Paștele a trecut, cetățenii noștri stabiliți peste hotare sunt nevoiți să se întoarcă la muncă. Astăzi la aeroportul Internațional Chișinău era aglomerație. În mulțime am întâlnit-o pe Lilia Dandiș, care trăiește în Elveția împreună cu una dintre fiicele sale.

Lilia DANDIȘ, MOLDOVEANCĂ STABILITĂ PESTE HOTARE: "Suntem cu fiica și ne întoarcem la muncă, fiica învață acolo.
Aici cine vă aștepta?
Soțul, fiica cea mare. 
- Cel mai bine e acasă, e bine peste hotare, dar acasă e cel mai bine."

Însă, despărțirile sunt grele, spune Lilia.

Lilia DANDIȘ, MOLDOVEANCĂ STABILITĂ PESTE HOTARE: "Nevoile ne fac să ne ducem acolo, aici în Moldova situația financiară e mult mai grea. Suntem nevoiți. Da, cu durere, dar ce să facem."

Și Natalia a venit acasă de sărbători, împreună cu soțul și cei doi copii. Paștele a fost un prilej frumos de a-și vedea din nou părinții și de a se întâlni cu nașii și toate rudele, povestește femeia.

Natalia, MOLDOVEANCĂ STABILITĂ ÎN GERMANIA: "Ne-am bucurat mult că am fost aproape de rude și am petrecut timpul împreună.
- Aici acasă sunt mult mai emoționante (n. red sărbătorile) împreună cu toată familia, acolo tot avem familie, dar e diferit."

Oamenii dragi fac sărbătorile mai speciale și mai frumoase, din acest motiv mulți moldoveni spun că aleg să petreacă Paștele în Moldova, alături de familie.

Alexandru MELNIC, MOLDOVEAN STABILIT ÎN BELGIA: "Am venit acasă de sărbători, de Paște și de Blajini, și acum e timpul să plecăm înapoi. 
- De-o dragoste să revii acasă, să te vezi cu oamenii dragi și să petreci timpul frumos acasă, în sânul familiei.
Cum arată despărțirile?
Nu ușor, dar asta e viața."

"Cum să vă spun? E alt fel, e mai bine acasă. Emoțiile nu pot să vi le spun, acelea care sunt acasă față de acelea când ești în străinătate. E mult mai bine acasă."

Poliția de Frontieră anunță că în ultimele 24 de ore aproape 16 mii de persoane au traversat Aeroportul Internațional Chișinău. Administrația aerogării informează că în perioada sărbătorilor pascale este un flux sporit de călători. În acest context, pasagerii sunt îndemnați să vină la aeroport cu cel puțin 3 ore până la zbor.