A condus o echipă de bărbați și a întâlnit sentimentul discriminării, dar și al neîncrederii în sine. Nu a cedat și a muncit până cand a pășit într-o altă etapă a vieții – maternitatea. Această parte a venit cu alte provocări pentru Ana Cimpoieșu, o femeie din Ungheni, pentru care revenirea la viața profesională a fost o mare de refuzuri din partea angajatorilor. Într-un final, Ana a reușit să găsească locul de muncă potrivit, dar, totodată, a trăit inegalitatea în societate, spune ea, fiind femeie și mamă.
Ana CIMPOIEȘU, MANAGER COMPANIE DE CREDITARE: „Am 38 de ani, sunt mămică, sunt dornică de lucru, sunt pozitivă, iubesc viața.”
Ea este Ana Cimpoieșu, o femeie care iubește viața, indiferent de situațiile pe care i le-a oferit, dar și lecțiile pe care le-a învățat. Dintotdeauna a crezut în muncă, iar în momentul când s-a pomenit că trebuie să-și întrețină singură copilul, a devenit mai decisă și de neclintit.
Ana CIMPOIEȘU, MANAGER COMPANIE DE CREDITARE: „Îmi place lucrul, responsabilitatea, să învăț ceva frumos, să muncesc pentru rezultat.06.58- Nu mă oprește nimic, eu învăț orice lucru.”
Înainte de a deveni mama, Ana a studiat croitorie, apoi contabilitate. A muncit în diferite domenii, a fost manager într-o companie de comerț, dar și anagajată într-o rețea de supermarket. La cel dintâi job a simțit ce înseamnă să demonstrezi că poți, mai ales când ești înconjurată de stereotipuri sau discriminare.
Ana CIMPOIEȘU, MANAGER COMPANIE DE CREDITARE: „Când am fost manager la supermarket, 10.49- compania era de la Chișinău și aducea marfă aici. Aveau nevoie de o persoană străină pentru lucrători, erau bărbați. M-au prezentat, când am început să lucrez îmi ziceau direct ”Ești femeie, ce cauți aici, nu o să faci față!”
După ce a venit timpul să-și dea fiul la grădiniță, și-a dorit să revină în postul care îl avea la supermarket, dar să poată accesa un program de lucru mai scurt, care să-i permită să aibă grijă și de Maxim.
Ana CIMPOIEȘU, MANAGER COMPANIE DE CREDITARE: „Poate alte mame au părinți care le pot ajuta, eu nu am această situație și am dorit un orar, știind că e posibil patru ore, pe acestea le-am solicitat.
- Nu m-am așteptat, eu lucram foarte bine, eram respectată.
- Managerul s-a uitat la mine și a zis cum o să vreau așa o să te reangajez, adică pentru opt ore.10.07- Eu știind că există legi, că am posibilitatea să lucrez cu un orar de muncă redus.”
Atunci a început o adevărată provocare, cea de a găsi un post de muncă. Luni de zile, Ana s-a izbit de multe refuzuri.
Ana CIMPOIEȘU, MANAGER COMPANIE DE CREDITARE: „Ieșeam, lăsam copilul la grădiniță și la pas prin tot orașul.
- Intram la orice magazin și companie să întreb dacă au nevoie de lucrători.
- Ce vârstă are copilul?
Eu ziceam că frecventează grădinița
- În caz că se îmbolnăvește copilul aveți cu cine lăsa?
- Când auzeau că are doi ani, că e mic, îmi ziceau că o să mă apeleze.
- Am înțeles că sunt refuzată pentru că sunt femeie, am copil mic.
- Eu am auzit că sunt așa probleme la mai multe femei, dar când nu ai simțit nu știi ce e asta. Am avut mare nevoie de bani, plângeam, și acum îmi aduc aminte.”
Ana nu a cedat, iar după zeci de refuzuri, și-a găsit de lucru.
Ana CIMPOIEȘU, MANAGER, COMPANIE DE CREDITARE: „Văd un anunț simplu, e nevoie de manager, în oficiu, foarte puține detalii, dar programul era minunat, pentru că eu aveam nevoie până la 17.
- Dacă cauți, dacă stai cu ochii zi la zi, nu trebuie să dai mâinile jos. Când cineva din cunoscuți îmi spune că nu este de lucru în Moldova, eu zic că este, doar să ai dorință.”
Întregul proces prin care a trecut a făcut-o mai puternică, spune Ana, iar acum, mai mult ca oricând, e sigură că perseverența și încrederea pot câștiga în fața discriminării sau a stereotipurilor.
Ana CIMPOIEȘU, MANAGER COMPANIE DE CREDITARE: „Cred că e foarte puțină informație, în țată, în orașul meu. Nu suntem informați, avem legi și drepturi, dar nu știm de ele. Iar angajatorii la fel, probabil.
- Răspunsul ”nu”, nu înseamnă că nu. Nu toți spun nu, doar o persoană, dar suntem mulți! Nu înseamnă că a spus toată societatea.
- Niciodată să nu vă opriți. Viața e lungă, interesantă și e ieșire de situație în orice caz.”