Cei trei copii care au avut de suferit în urma tragicului accident de la Cahul în care părinții lor au decedat, au fost transferați ieri seara la Institutul Mamei și Copilului pentru îngrijiri medicale.
Solicitat de PRO TV, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului ne-a comunicat că doi dintre copii, sunt în stare mai gravă și se află în secția Terapie Intensivă, iar cel de-al treilea copil este internat în secția de Ortopedie și Traumatologie.
Accidentul s-a produs la 12 august în localitatea Burlăceni din raionul Cahul. Părinții copiilor, în vârstă de 32 și 33 de ani, au murit la locul accidentului. Potrivit poliției, din primele cercetări s-a stabilit că impactul s-a produs din cauza vitezei, între un Mercedes, înmatriculat în alt stat, și un Volkswagen în care se afla familia. La fața locului au intervenit 3 echipe de ambulanță, dar și echipaje ale poliției și salvatorii, care au descarcerat victimele prinse între fiarele mașinilor.
Șoferul Mercedesului a fost reținut. Acesta a fost testat cu aparatul alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.