De aproape două ore, polițiștii din Ștefan Vodă caută doi frați, de 10 și, respectiv, 11 ani, dispăruți din localitatea Volintiri.

Potrivit IGP, mama copiilor a alertat poliția după ce, ajungând acasă, a constatat lipsa fiilor săi.

„Imediat au fost demarate măsuri ample de căutare. În apropierea iazului din sat au fost depistate mai multe articole vestimentare, recunoscute de femeie ca aparținând celor doi copii. Polițiștii continuă căutările, cu mobilizare maximă, alături de salvatori și localnici. Verificate sunt lacurile și împrejurimile”, precizează poliția.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la localizarea copiilor să apeleze de urgență 112