Persoana care ar fi organizat omorul din iulie 2024, la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei, a fost eliberată din penitenciar și plasată în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Ciocana, pe 18 februarie. Aceștia au respins solicitarea procurorilor de a prelungi arestul preventiv în penitenciar. Informația a fost confirmată pentru PRO TV de către responsabilii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Potrivit PCCOCS, procurorii au solicitat prelungirea arestului cu 30 de zile pentru că etapa de cercetare penală este la final și urmează în curând ca dosarul să ajungă pe banca acuzaților.
Procurorii au contestat decizia judecătorilor.
În iulie 2024, un cetățean turc și lider al unei rețele de crimă organizată, a fost împușcat mortal de un individ cu fața acoperită și aflat pe o bicicletă electrică.
Anterior, bărbatul ucis fusese căutat de autoritățile britanice prin Interpol pentru trafic de heroină, însă nu a fost extrădat de Republica Moldova deoarece depusese o cerere de azil, respinsă ulterior.
În urma cazului, atunci, a fost declanșată o anchetă de serviciu la Inspectoratul General pentru Migrație (IGM), pentru a clarifica modul în care cetățeanul turc a rămas atât timp pe teritoriul Moldovei, în pofida refuzului de azil.

