La o saptamana dupa ce a intrat in greva foamei, Vlad Filat se plange la CEDO. Documentul in care sunt denuntate actiunile procurorilor dar si cele ale administratiei pentenciarului 13 a fost depus la CEDO astazi dimineata, a anuntat avocatul sau. Tot astazi, ombudsmanul Mihail Cotorobai a anuntat ca nu a fost lasat sa intre in celula lui Vlad Filat, de aceea a cerut explicatii procurorului general.
Dupa o vizita la clientul sau in Penitenciarul 13, avocatul Igor Popa a declarat ca a depus o plangere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
"Incalcarea drepturilor dlui Vlad Filat au inceput din prima zi, in Parlamentul R. Moldova, cand procurorul general a dat publicitatii mai multe detalii din dosar intr-o sedinta publica, ceea ce contravine principiului prezumtiei nevinovatiei. Aceste actiuni au avut un caracter dirijat, cu scopul de a crea o perceptie in opinia publica ca dl Vlad Filat este deja vinovat de faptele care-i sunt incriminate."
Mutarile lui Vlad Filat dintr-un izolator in altul, apoi dintr-o celula in alta sunt, potrivit avocatului, doar cateva dintre motivele care l-au determinat pe Filat sa intre in greva foamei.
"Astazi am discutat cu dl Filat si am insistat ca dlui sa inceteze greva foamei. Sotia si medicii la fel insista ca dlui sa inceteze greva foamei. Dar dlui nu cedeaza, este pregatit de o lupta de lunga durata. "
Solicitati de Pro TV, reprezentantii Departamentului Institutiilor Penitenciare sustin ca drepturile detinutului Vlad Filat au fost mereu respectate. Igor Popa nu a oferit detalii despre starea de sanatate a clientului sau dupa o saptamana de greva, precizand ca i-a fost interzis sa vorbeasca despre asta. In schimb, avocatul a citit un mesaj pe care l-ar fi transmis Vlad Filat.
Igor POPA, AVOCAT: “Stimata clasa politica, dragi cetateni ai R. Moldova. Credeti-ma ca daca nu scoatem aceasta tara din captivitate, Moldova nu va merge inainte.”
Tot astazi, avocatul parlamentar Mihail Cotorobai a anuntat ca a incercat sa intre in celula lui Vlad Filat pentru a vedea conditiile in care acesta este detinut in urma plangerilor depuse de avocatul acestuia. Ombudsmanul nu a fost lasat sa intre, de ceea a cerut explicatii procurorului general Corneliu Gurin.
Vlad Filat a fost retinut pe 15 octombrie si plasat in arest pe 30 de zile. Pe 23 octombrie el a fost transferat din Izolatorul CNA in Penitenciarul 13. Ulterior mandatul de arest i-a fost prelungit cu inca o luna. Fostul premier a ajuns dupa gratii in urma autodenuntului primarului de Orhei Ilan Shor, care a scris ca i-ar fi dat in ultimii ani 250 de milioane de dolari.
Ex-premierul este invinuit de trafic de influenta si corupere pasiva. El a respins acuzatiile si declara ca este victima unei rafuieli politice in spatele careia ar sta Vlad Plahotniuc.

