Candidatele la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ), Elena Croitor și Oxana Parfeni, au promovat evaluarea integrității financiare și etice, în urma procedurii desfășurate de Comisia de evaluare. Rapoartele întocmite de Comisie urmează să fie transmise către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), instituția care va lua decizia finală privind numirea acestora.
Potrivit cadrului normativ aplicabil, cele două candidate au participat recent la audieri publice, în cadrul cărora au fost examinate informațiile relevante privind parcursul profesional, declarațiile de avere și interese personale, precum și eventualele riscuri de integritate. În urma analizei datelor colectate și verificate, Comisia a constatat că nu există dubii cu privire la integritatea financiară sau etică a Elenei Croitor și Oxanei Parfeni.
Etapa următoare aparține CSM, care va examina concluziile și argumentele prezentate în rapoartele de evaluare și va decide asupra acceptării sau respingerii candidaturilor pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.
Conform procedurii legale, în termen de trei zile de la adoptarea hotărârilor motivate de către CSM, Comisia de evaluare va publica rapoartele, asigurând astfel transparența procesului.

