Cele două noi consulate moldovenești din Statele Unite, mai exact la Chicago și Sacramento, au fost inaugurate. La evenimentul din Chicago a fost prezent și președintele Parlamentului, Igor Grosu, iar la Sacramento a fost ministrul de externe, Mihai Popșoi. Între timp, într-un mesaj de pe rețelele de socializare, șefa statului, Maia Sandu, asigură că cele două noi consulate vor face viața mai ușoară pentru cetățenii moldoveni, oferindu-le acces mai rapid la servicii consulară, fără a mai fi nevoie de drumuri lungi.
Maia SANDUR, PREȘEDINTELE RM: „Ele vor aduce cetățenii noștri din SUA mai aproape de serviciile de care au nevoie. Mai puține drumuri, mai multă grijă față de oameni. Vom continua să extindem rețeaua consulară pentru ca fiecare moldovean, indiferent unde trăiește, să beneficieze rapid și simplu de serviciile statului.”
Serviciile pe care le vor oferi cele două consulate:
-Eliberarea și reînnoirea pașapoartelor moldovenești.
-Servicii notariale și acte de stare civilă.
-Asistență pentru cetățenii moldoveni aflați în situații de urgență.
-Promovarea relațiilor economice și culturale între Moldova și SUA.
Potrivit autorităților de la Chișinău în SUA s-ar afla în jur de 60 de mii de moldoveni.



Guvernul Republicii Moldova a anunțat deschiderea a două noi consulate generale în Statele Unite pe 13martie, în orașele Sacramento și Chicago.
Aceste reprezentanțe diplomatice vor oferi cetățenilor moldoveni din SUA un acces mai rapid și mai eficient la serviciile consulare, reducând timpul de așteptare și îmbunătățind comunicarea cu comunitățile moldovenești din America. Decizia vine pe fondul creșterii numărului de moldoveni care trăiesc în SUA și va contribui la protejarea drepturilor și intereselor acestora. Noile consulate vor fi deschise la sfârșitul lunii martie, iar până atunci, cetățenii moldoveni pot apela la serviciile consulului din ambasada din Washington.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursa foto: Facebook/ Maia Sandu