Un american, o moldoveancă și o locație pitorească, înconjurată de văi și dealuri în raionul Orhei. Visul lor de a crea o pensiune cu locuri de cazare și teritoriu pentru evenimente în 

Concerte în aer liber...

„Oamenii vin să se odihnească de oraș, aerul e diferit. Teritoriu nelimitat, plimbă-te liber.”

Evenimente corporative, meniu autentic și diferit.

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE: „E fusion, gătim sarmale în tigaie wok, mămăligă în tigaia wok.
- Colțunași, dar varianta poloneză. Umplutura să fie cartofi cu jumări, de exemplu.”

Picnic sau drumeții prin pădure...

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE: „Am găsit aici plante din cartea roșie, avem vulpi, iepuri, căprițe de pădure.”

Și, evident, locuri de cazare...

„Avem un dormitor, masă și scaun, o mică chicinetă și baie cu duș.”

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE: „Ne-am dorit să le oferim senzația că ar fi la vila lor, unde au condiții bune, acces la grătar. Dar în același timp să păstrăm natura așa cum e aici.”

În satul Sămănanca din raionul Orhei, printre văi și dealuri, Aliona Butacova și soțul ei, orginar din America, au creat o pensiune, pornită în urmă cu cinci ani.

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE: „Noi am călătorit foarte mult. Uneori ne opream în căsuțe rurale și ne-am zis că asta vrem să facem la pensie.”

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE:  „Drumul este bun, sunt sate vii cu oameni pe care îi putem ajuta, afaceri locale cu care putem colabora, cablul electric trece pe terenul nostru, am văzut potențial.”

Ambii s-au aventurat în această călătorie cu câteva economii și un plan de afaceri, investiția apropiindu-se de două milioane de euro. Așadar, pentru început au obținut un credit preferențial prin programul Livada Moldovei, oferit de Banca Europeană de Investiții, și cu ajutorul căruia au dezvoltat infrastructura locației.

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE: „Noi am dat 50 de procente din sumă, prin program am primit încă 50 de procente și scutire de TVA. Am luat transformator electric, sondă arteziană, rețele de apeduct, canalizare și stația de epurare. După am dat la subvenții la AIPA.”

Ulterior au obținut două granturi din partea ODA în valoare de 260 de mii de lei fiecare. Primul – pentru turism, cu ajutorul căruia au cumpărat mobilier interior și exterior dar și biciclete. Iar al doilea a fost pentru ecologizare.

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE: „50 de procente, 50 de la noi  și iar am făcut restituire de TVA. Stația de epurare e un exemplu bun , am plătit doar 30 de procente din sumă, restul a fost restituit.”

Toate bune și frumoase, dar pentru că locația trezea interes din ce în ce mai mare pentru vizitatori, soții au decis să  construiască un restaurant, iar pentru a reuși au obținut un credit prin programul 373.

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE: „Am început activitate cu șantier alături, am început să fiu vocală, să scriu despre probleme și cred că datorită acestui fapt am reușit totuși să le primesc. Faptul că aveam vânzări în acele condiții, am convins banca că e posibil, că proiectul are viitor. Dar când va fi finalizat va fi și mai bine.”

În tot acest timp, căsuțele pentru cazare erau și ele în plin proces de construcție, astăzi oferind loc pentru 12 persoane.

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE: „Posibilitatea de a găti singuri micul-dejun sau cina la foc deschis, oferă independență de la gazdă. În plus oaspeții au priveliște și imersiunea în natură, avem păsări care cântă aici zi și noapte, iar noapte dacă nu sunt nori e cer foarte înstelat.”

Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: „Locația ascunde un lan de lavandă, ce se întinde pe o suprafață de aproximativ un hectar. Vizitatorii pot avea parte aici de ședințe foto, sau de un prânz sau o cină mai specială, iar asta pentru că au fost lăsate spații libere, pentru a putea întinde o masă.”

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE: „Levănțică în cerc am mai văzut, cea mai apropiată e în Italia, următoarea e în Anglia.”

Alături se întinde terenul cu vița-de-vie, iar strugurii au fost deja folosiți pentru vin. Dorințe au, la fel și planuri, toate motivate de încrederea în acest loc.

Aliona BUTACOVA, ANTREPRENOARE: „Vreau să amenajez loc pentru depozitare și sortarea deșeurilor.
- Vreau să facem umbră exterioară la terase. Fără posibilitatea de a accesa finanțare externă nu era să începem.
- E necesitatea umană de a avea contact cu natura, noi ne-am urbanizat în așa mod, stăm în apartament într-o cutie, mergând pe străzi, foarte des nu vedem orizont. E normal pentru creier să vadă orizont, pentru starea sănătății mintale.”