Drona rusească, căzută ieri într-o localitate din Florești, a fost adusă în fața sediului ministerului Afacerilor Externe pentru a-i fi prezentată ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, convocat la MAE.



Autoritățile din țara noastră au anunțat ieri dimineață că în urma atacului masiv asupra Ucrainei, în noaptea de luni spre marți, sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale au detectat șase drone care traversau neautorizat spațiul aerian național.
Potrivit ministerului Apărării, primul dispozitiv aerian a fost detectat pe direcția localităților Vinogradovca – Vulcănești, deplasându-se ulterior în direcția frontierei de stat cu România, în zona dintre localitățile Colibași, raionul Cahul și Vadul lui Isac. Drona traversa spațiul aerian la o altitudine de aproximativ 1500 de metri.
Ulterior, alte cinci drone au fost observate de sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale, traversând spațiul aerian al localităților Dondușeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă și Florești.
Una dintre acestea a căzut pe acoperișul unei case în Satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești.

