Nu a rămas mult timp fără funcție. Fostul ministru al dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, a fost numit în funcția de membru al consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi de 56 de deputați PAS.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Dumitru are competențele necesare, a fost și președintele comisiei parlamentare buget și finanțe, ministru, a cooperat mult cu sistemul bancar.”
Dumitru ALAIBA, FOSTUL MINISTRU AL DEZVOLTĂRII ECONOMICE: „Principala prioritate în această funcție îmi va fi să susțin și să asigurăm o supraveghere calitativă a activității BNM. Or sectorul financiar a trecut prin schimbări masive în ultimul deceniu.”
Unii au criticat această numire. Dumitru Alaiba, care a fost numit ministru al dezvoltării economice și digitalizării în 2022, a anunțat că pleacă din funcție la începutul lunii martie a acestui an. El va face parte acum din consiliul de supraveghere al BNM, care este format din șapte membri în total, ce au un mandat de șapte ani. Consiliul este responsabil de organizarea unui sistem eficient de supraveghere publică independentă a activităţii Băncii Naţionale.