Generalul de brigadă, Dumitru Scurtu, a fost propus pentru numirea în funcția de comandant general al Inspectoratului General de Carabinieri, din data de 22 iulie, pe o perioadă de 5 ani. Inițiativa a fost înaintată în ședința de astăzi a Guvernului de către ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
„Generalul de brigadă Dumitru Scurtu are o experiență de peste 28 de ani în sistemul afacerilor interne și va continua promovarea valorilor europene, respectul pentru drepturile omului și statul de drept, precum și asumarea de responsabilitate pentru modernizarea capacității de apărare a statului”, a declarat Misail-Nichitin.