Așadar, la aproape 2 luni de la producerea incendiului, în aer planează mai multe întrebări fără răspuns. Cum a fost posibilă construcția unui imobil atât de înalt, într-un loc unde nu se permite și lângă liniile de înaltă tensiune, cine a recepționat lucrările finale și cine se face vinovat? Pentru a face lumină în acest caz, am trimis o solicitare la primăria Durlești, însă în răspunsul primit ni s-a spus că informația nu reprezintă o chestiune de interes public. Un răspuns criticat de Asociațiile de media.
În răspunsul primăriei Durlești, semnat de primarul Eleonora Șaran, expediat la adresa redacției Pro TV, scrie că solicitarea noastră nu reflectă o chestiune de interes public și că aceasta contravine legii privind datele cu caracter personal.
În urma incendiului din luna mai de la manasarda blocului de locuit din Durlești, Pro TV a depus o solicitare la primărie pentru a face rost de actele permisive emise pentru construcția clădirii, dar și a mai multor imobile de pe strada Tudor Vladimirescu, și pentru a afla cine este proprietarul și cum au fost obținute autorizațiile de construcție. Directorul Executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, spune că răspunsul primăriei Durlești este abuziv.
Petru MACOVEI, DIRECTORUL EXECUTIV AL ASOCIAȚIEI PRESEI INDEPENDENTE: „Este o înterpretare absolut greșită și chiar aș spune abuzivă. Informația este de interes public major, or s-a produs un incendiu care a pus în pericol viața unor oameni, deci interesul public este unul la mijloc și încercările doamnei primar să se ascundă sub lipsa acestui interes din punctul meu de vedere nu sunt deloc valide.”
Cristina Durnea, jurist în cadrul Centrului pentru Jurnalism Independent, spune că răspunsul responsabililor de la primăria Durlești este unul vădit ilegal din mai multe considerente.
Cristina DURNEA, JURIST AL CENTRULUI PENTRU JURNALISM INDEPENDENT: „Este motivat necorespunzător, inadecvat, doi pentru că a fost încălcat termenul de furnizare a informației și trei revenind la inegalitate este neclar dacă acest răspuns este un refuz sau o respingere. Cu alte cuvinte dacă vă refuză furnizarea informațiilor invocând în mod eronat protecția datelor cu caracter personal sau vă respinde cererea pentru că nu deține această informație.”
Experții declară că cei de la primăria Durlești în așa fel blochează activitatea jurnalistică și că această atitudine sub nici o formă nu poate fi acceptată.
Petru MACOVEI, DIRECTORUL EXECUTIV AL ASOCIAȚIEI PRESEI INDEPENDENTE: „Regretabil faptul că Primăria Durlești blochează accesul la informații probabil de aici nu putem trage alte concluzii decât că aici există anumite interese de a ascunde această informație motiv pentru care vă îndemn să continuați această investigație.”
Cristina DURNEA, JURIST AL CENTRULUI PENTRU JURNALISM INDEPENDENT: „Chiar dacă am admite în mod ipotetic că în acele acte solicitate existau date cu caracter care trebuiau să fie protejate autoritatea trebuia să furnizeze documentele cu acele date anonimitate. Ce am primit într-un final? Este un refuz, respingere confuză, neclară, ilegală, inadecvat motivată lucru care poate fi probat în instanța de judecată.”
Pro TV a solicitat informații despre actele permisive emise pentru construcția clădirii care a luat foc, dar și a altor imobile de pe strada Tudor Vladimirescu pentru a afla cine este proprietarul și cum au fost obținute autorizațiile de construcție după ce incendiul a scos la iveală mai multe încălcări grave. Potrivit planului urbanistic general al orașului Durlești, pe strada Tudor Vladimirescu, unde e construit imobilul, trebuie să existe doar case individuale cu cel mult 2 nivele, însă la periferia drumului sunt înălțate zeci de blocuri multietajate, lângă liniile de înaltă tensiune. În urma unui control, la blocul care a ars, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a constatat că actele permisive pentru construcția blocului au fost emise cu încălcări. Centrul Național Anticorupție a dechis un dosar penal pe infracțiuni conexe corupției, fiind audiate 10 persoane cu statut de bănuit.