Echipa de pompieri moldoveni a plecat spre Grecia, orașul Patras pentru a oferi sprijin autorităților elene în stingerea incendiilor forestiere.
La ceremonia de detașare a pompierilor moldoveni a participat președintele Parlamentului, domnul Igor Grosu, Excelența sa Konstantinos Kattoulas, Vice-Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Ministrul Afacerilor Interne, Doamna Daniella Misail-Nichitin și conducerea IGSU al MAI.
În perioada 14 iulie – 1 august 2025, echipa Republicii Moldova, formată din 22 de angajați și 6 unități de tehnică specializată, va fi implicată în misiuni de monitorizare, patrulare și stingere a incendiilor de pădure pe teritoriul Republicii Elene. În cadrul programului, în acest an, în Grecia vor fi prepoziționați 323 de pompieri din România, Franța, Republica Cehă, Austria, precum și Republica Moldova.









