În perioada 15–17 aprilie, 2025 reprezentanții echipei USAR Moldova, în componență de management redusă, au participat la exercițiul de reclasificare externă INSARAG al echipei de căutare-salvare urbană din Republica Polonă. Activitatea a avut loc în orașul Gdansk, sub egida Serviciului de Pompieri din Polonia.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, delegația IGSU al MAI a fost condusă de locotenent-colonel Alexandr Tatarov, șef adjunct al Inspectoratului, care a avut o întrevedere de lucru cu omologul său din cadrul Serviciului de Stat pentru Salvatori și Pompieri al Poloniei.
În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte privind consolidarea cooperării bilaterale în domeniul protecției civile și aspectele de calificare a echipelor USAR.
„Participarea echipei USAR Moldova la exercițiu a fost apreciată de partenerii polonezi, în special în ceea ce privește sprijinul oferit în procesul de reclasificare a echipei poloneze conform standardelor INSARAG.
Totodată, a fost reconfirmat sprijinul Poloniei pentru procesul de calificare internațională a echipei naționale din Republica Moldova și dezvoltarea unor proiecte comune.”, menționează IGSU.
Pe parcursul aplicațiilor practice, membrii echipei USAR Moldova au fost implicați activ în organizarea centrului de coordonare pentru echipele de căutare-salvare urbană, precum și în simularea intervențiilor prin intermediul platformelor de management informațional.
În cadrul evenimentului, delegația IGSU a recepționat un lot de donații oferit în cadrul proiectului „Consolidarea capacității grupului de căutare și salvare din Republica Moldova în conformitate cu standardele Națiunilor Unite”, finanțat de Programul Polonez de Asistență pentru Dezvoltare (Polish Aid), al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polonia.
„Calificarea internațională a echipei USAR Moldova reprezintă o etapă esențială în procesul de aliniere a Republicii Moldova la standardele și procedurile Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, la care țara noastră este membru cu drepturi depline începând cu 1 ianuarie 2024”, mai spune instituția.





Sursă foto: Facebook/ Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI