Episcopul Marchel nu ar fi reușit din nouă la zborul spre Tel Aviv, arată mai multe video apărute în spațiul public. Contactat de PRO TV, acesta a spus că, autoritățile de frontieră nu au oferit un motiv legal clar pentru refuzul de a-i permite ieșirea din țară.

„Mi-au spus doar că nu pot pleca, fără a invoca vreun temei juridic. Am fost supus unui control riguros, dar nu s-a găsit nimic în neregulă”, a declarat episcopul Marchel.

Totodată, acesta ne-a spus că i-a fost întors pașaportul după ce avionul deja a decolat.

Am încercat să obținem o reacție de la Poliția de Frontieră, însă responsabilii nu au răspuns.

Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, a ratat zborul spre Ierusalim și ieri, unde ar fi urmat să ajungă pentru a aduce Focul Haric. Despre asta au anunțat socialiștii într-un comunicat, menționând că acesta a fost intenționat împiedicat să zboare și că pașaportul i-a fost returnat abia după ce avionul decolase. În replica, responsabilii de la Poliția de frontieră ne-au spus că episcopul a întârziat la avion pentru că a venit târziu la aeroport. În același timp, reprezentanții Mitropoliei Moldovei ne-au spus că Marchel nu făcea parte din delegația oficială a Mitropoliei care a plecat la Ierusalim după Focul Haric.