O femeie de 38 de ani din capitală a adus pe lume tripleți prematuri, în urma unei operații complicate de cezariană. 

Femeia a născut ieri, 8 octombrie, la spitalul clinic municipal „Gheorghe Paladi”. Femeia de 38 de ani a adus pe lume tripleți, mai exact trei băieței. 

Copiii s-au născut prematur, la 33 de săptămâni de sarcină, în cadrul unei operații cezariene complexe, realizate cu profesionalism de către echipa de specialiști ai maternității. 

Intervenția a decurs cu succes, iar momentul a fost unul emoționant. Bebelușii au venit pe lume cu greutățile de 1.790 g, 1.740 g și 1.500 g.

Tripleții sunt în prezent supravegheați de echipa medicală și primesc îngrijirile necesare. Aceștia au fost concepuți pe cale naturală, iar mama lor este la a doua sarcină.