Bașcanul autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul, a fost condamnată la 7 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor. Decizia a fost pronunțată ieri de magistrații de la judecătoria din sectorul Buiucani. Astfel, aceasta, împreună cu Svetlana Popan, fosta secretară a partidului Șor, care a primit o pedeapsă de 6 ani de detenție, urmează să-și ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip semi-închis.
Potrivit Codului Penal al Republicii Moldova, în penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave, săvârşite cu intenţie.
Potrivit Codului de Executare al Republicii Moldova, penitenciarul de tip semi-închis presupune un regim de detenție cu pază și supraveghere permanentă, însă cu un grad mai redus de restricții în comparație cu cel aplicat în penitenciarele de tip închis.
În regimul inițial, care poate dura până la trei luni de la momentul intrării în detenție, condamnații sunt plasați în camere izolate, cu cel mult patru locuri, și pot fi implicați doar în activități de muncă ce nu necesită ieșirea din incinta penitenciarului.
Ulterior, în regimul comun, deținuții pot circula liber pe teritoriul penitenciarului, în intervalul dintre deșteptare și stingerea luminii, în limitele stabilite de administrație, și pot presta activități de muncă în afara instituției, cu condiția unei supravegheri permanente.
În etapa de resocializare, regimul devine și mai permisiv: persoanele condamnate pot avea asupra lor obiecte de valoare și bani, pot lucra în afara penitenciarului fără a fi supravegheate și pot beneficia de deplasări scurte în afara locului de detenție, în condițiile prevăzute de lege.
De altfel, regimul de detenție – chiar și în forma sa mai permisivă – nu garantează condiții optime în sistemul penitenciar moldovenesc.
Ieri, Evghenia Guțul a fost condamnată la 7 ani de închisoare, iar fosta secretară a partidului Şor, scos în afara legii, Svetlana Popan a fost condamnată la 6 ani de închisoare.
Acum o lună, procurorii anticorupție au cerut nouă ani de închisoare pentru bașcanul autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul și opt ani pentru fosta secretară a partidului "Şor", scos în afara legii, Svetlana Popan. De asemenea, au solicitat instanţei că cele două inculpate să fie arestate imediat în sala de judecată, dacă va fi pronunţată o condamnare.
În acest dosar, Evghenia Guțul este învinuită că în perioada 2019-2022, s-ar fi implicat activ în aducerea banilor ilegali de la Moscova, prin curse aeriene și terestre. Sumele erau folosite pentru promovarea partidului scos în afara legii si nu erau contabilizate. Pe un alt capît de acuzare, Gutul este cercetată pentru că fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor si remunerarea participantilor la protestele organizate de Șor, a acceptat din partea grupului criminal aproape 43 de milioane de lei. Pentru aceleași acțiuni este cercetată si colega ei, la fel, secretară pe atunci.