Și-au testat capacitatea și viteza de intervenție. Salvatori și pompieri din Moldova și din alte cinci țări au fost implicați într-un amplu exercițiu desfășurat în România. Potriviti scenariului, un cutremur de 7,3 grade pe scara Richter a zguduit România și a provocat distrugeri în peste 20 de județe. Pe timp de zi și de noapte, salvatorii au intervenit pentru a salva victimele și a lichida consecințele.
Salvatorii moldoveni au ajuns la locul intervenției cu patru unități de tehnică din dotare.
Andrei ROTARI, ȘEFUL ECHIPEI DE SALVATORI DIN RM: „Suntem o echipă specializată în intervenția de căutare și salvare urbană.”
Conform scenariului, cutremurul de 7,3 grade pe Richter a fost resimțit în 23 de județe, cele mai afectate zone fiind capitala București și județele Ilfov, Călărași și Ialomnița.
La o stație de metro din București, mai multe persoane au rămas blocate atât pe peron, cât și în tren, în urma seismului.
Raed ARAFAT, ȘEFUL DSU ROMÂNIA: „O garnitură de tren care a fost surprinsă de cutremur când trecea între două stații. Avem mai multe persoane rănite în garnitura respectivă. S-a intervenit cu echipaje de salvare, pompieri și cu echipaje medicale.”
Toate victimele au fost evacuate în siguranță, iar în zonă a fost creat un punct mobil de salvare. Spitale modulare au fost construite în toate regiunile afectate.
Un alt exercițiu a fost simulat la gara de trenuri din București, unde a avut loc un accident feroviar, urmat de un incendiu.
Zeci de pompieri și salvatori au intervenit cu autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Raed ARAFAT, ȘEFUL DSU ROMÂNIA: „S-a făcut o zonalizare foarte bună a intervenției. Pompierii au evacuat zona de pericol. Deja a fost construit un post medical avansat.”
Toate victimele care au fost rănite grav în urma seismului au fost transportate din zonele de risc cu ajutorul elicopterelor SMURD.
„Am preluat cu elicopterul doi pacienți în stare critică. Ambii pacienți sunt ventilați mecani, într-o stare critică.”
Exercițiul a implicat salvatori și pompieri din România, Republica Moldova, dar și Bulgaria, Polonia, Serbia, Cehia și Ucraina.
Andrei ROTARI, ȘEFUL ECHIPEI DE SALVATORI DIN RM: „Acest exercițiu contribuie semnificativ la creșterea capacității operaționale echipei noastre oferinduni-le posibilitatea să răspundem promt, eficient și profesionist în cazul unei situații reale.”
Exercițiul a avut drept scop testarea echipelor de intervenție într-un scenariu a unei calamități naturale.