Moldova a exportat aproximativ 19.000 de tone de mere, în martie curent, înregistrând o creștere de 43% față de februarie, iar valoarea exporturilor a crescut și ea cu 55% – de la 9.000 la 14.000 mii de dolari. Astfel, prețul mediu lunar a crescut de la 0.67 dolari per kilogram la 0.73 dolari per kilogram, potrivit datelor Asociației Moldova Fruct.

Totodată, față de martie 2024, volumul exporturilor a scăzut cu 15%, de la 22.000 la 19.000 tone, însă valoarea totală s-a menținut stabilă, cu o ușoară creștere de 1%.

În schimb, prețul mediu a urcat cu 18%, de la 0.62 la 0.73 dolari per kilogram.

Asociația „Moldova Fruct” a prezentat și un top al destinațiilor pentru merele moldovenești în luna martie, unde Federația Rusă ocupă primul loc cu 9552 tone, România – 6636 tone, Belarus – 875 tone, Emiratele Arabe Unite – 202 tone și Ucraina – 200 tone.

Comparativ cu anul trecut, Moldova exportă mai mult spre UE, de la 17% la 37%, și mai puțin spre țările CSI, de la 77% la 57%.

Principalul motiv potrivit asociației, este deficitul de mere din regiune, ceea ce a determinat redirecționarea exporturilor spre noi piețe.