O treime dintre angajații de la Inspectoratul din Poliție din Călărași sunt femei, incluziv cea care îl conduce. În prezent pare a fi un tablou îmbucurător. Acum zece ani însă lucrurile arătau diferit iar discriminarea și inegalitatea de gen era răspândită. Angajatele de aici au adunat în spate zeci de ani de experiență, uneori au trebuie să muncească dublu sau chiar triplu pentru a fi pe picior egal cu bărbații. Scopul a fost unul clar – să reușească, ceea ce s-a și întâmplat într-un final.

Suntem la Inspectoratul de Poliție Călărași. Uniforme, precizie, ritm alert, situații excepționale, într-un cuvânt munca cea de toate zilele, făcută astăzi mai pe picior egal. Până acum câțiva ani însă au existat stereotipuri și discriminare.

Diana COTELEA, ȘEFA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE, CĂLĂRAȘI:„Ei, să se ducă o fată acolo – o bate și pe ea.”

Viorica BOBEA, OFIȚER SUPERIOR DE URMĂRIRE PENALĂ: Locul femeii este acasă, la oale și cratiță.”

Zinaida TĂNASE, ȘEF INTERIMAR SECTORUL DE POLIȚIE NR 1, CĂLĂRAȘI: „Mămica, mamele nu lucrează noapte, numai tații.”

Ion TĂNASE, ȘEF AL SECTORULUI DE POLIȚIE BRAVICEA, INSP CĂLĂRAȘI: „Așa era gândirea celor care au prins acele vremuri.”

Diana COTELEA, ȘEFA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE, CĂLĂRAȘI: „Unde ți-ai băgat capul printre atâția bărbați? Cum o să faci față? Iar eu am spus că voi face față! Și au trecut anii.”

Mihai SÂRBU, OFIȚER SUPERIOR DE SECTOR, HORODIȘTE: „Unde credeți că este locul femeii? Acolo unde se simte bine.”

Iar pentru că și-au ascultat intuiția, și-au urmat visul și au reușit. Drumul însă a fost lung și anevoios, mai ales din cauza inegalității. Diana Cotelea este azi șefa inspectoratului de poliție din Călărași. Are în spate 25 de ani de activitate, iar fiecare perioadă a fost aparte. La început...

Diana COTELEA, ȘEFA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE, CĂLĂRAȘI: „Intram la serviciu, erau colegi bărbați care se uitau mai deosebit. Fată tânără în poliție mai rar pe vremea aceea. Deja cu anii practic au dispărut aceste stereotipuri.”

De la subofițer, ofițer și șef de serviciu, în 2023 a devenit prima femeie șef-adjunct de inspectorat, iar azi este în fruntea inspectoratului. Stereotipurile au început să dispară – pentru că tot ce contează este profesionalismul, spune ea.

Diana COTELEA, ȘEFA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE, CĂLĂRAȘI: „Eu cred că s-a schimbat mentalitatea, atitudinea femeilor. Femei avem în toate serviciile, în toate secțiile. Dacă în 2000, până în 2010 rar să vezi o femei la volanul unei mașini de serviciu, acum e ceva normal.”

Viorica Bobea a adunat 18 ani de activitate, iar azi e ofițer superior de urmărire penală. În trecut a simțit și ea diferențierea de gen, iar ca să demonstreze că poate, a fost nevoie uneori să muncească mai mult.

Viorica BOBEA, OFIȚER SUPERIOR DE URMĂRIRE PENALĂ: „Cine erau promovați în primul rând – bărbații. Și în cazul în care vedeau că femeia lucrează prea mult, face prea mult, deja se recunoșteau și meritele femeii. Acum ei trebuie să demonstreze. Cred că trebuie ei să depună mai multă străduință ca să țină pasul cu noi.”

Iar Nicoleta Luca face parte dintr-o generație mai deschisă, s-a angajat în urmă cu șapte ani și nu a simițit sentimentul de discriminare la muncă, ci mai mult în societate.

Nicoleta LUCA, OFIȚER DE URMĂRIRE PENALĂ: „De la terțe persoane care se uitau sceptic la activitatea în poliție a unei femei, din considerent că ei cunoșteau polițistul de cândva, care iese în teren, își impune voința.”

Zinaida TĂNASE, ȘEF INTERIMAR SECTORUL DE POLIȚIE NR 1, CĂLĂRAȘI:„Pentru o femeie după ora 17 urmează activitatea în familie, unde dedicăm mai mult timp, copilul care are nevoie de ieșiri în teritoriu.”

Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: „În cadrul Inspectoratului de Poliție din Călărași muncesc în jur de 90 de angajați, dintre care 34 sunt femei. Potrivit conducerii, tabloul s-a schimbat față de acum zece ani, când femeile erau rar văzute pe teren sau conducând mașina poliției, munca lor fiind mai mult cea de birou.”

Ion TĂNASE, ȘEF AL SECTORULUI DE POLIȚIE BRAVICEA, INSP CĂLĂRAȘI: „Încadrarea în 2013-2014 au început să vină doamne în serviciu. Era îmbucurător că alegeau nu doar calea să stea în birou. Da au existat unele stereotipuri, ce ține de angajații mai în vârstă. Ei au lucrat cu gândirea ceea că numai noi putem și numai noi trebuie. Noi cei care ne-am încadrat o dată cu dumnealor nu am simțit vreo problemă.”

Cristian CHIRIAC, OFIȚER SUPERIOR AL SERVICIULUI PATRULARE, INSP CĂLĂRAȘI: „Cred că trebuie să fie egalitate și etichitate între genuri.”

În cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt peste 15.500 de angajați, dintre care aproape 4.500 sunt femei, adică circa 30 la sută. Totodată, în ultimii patru ani, numărul femeilor care dețin funcții de conducere s-a dublat, ajungând astăzi la aproape 400 de persoane din totalul de peste 2600.

Ion TĂNASE, ȘEF AL SECTORULUI DE POLIȚIE BRAVICEA, INSP CĂLĂRAȘI: „Când bărbat cu bărbat discută e o modalitate, dar când ai o doamnă în fața ta încerci să aduci comunicarea, comportamentul înspre bine.”

Ion TĂNASE, ȘEF AL SECTORULUI DE POLIȚIE BRAVICEA, INSP CĂLĂRAȘI: „Odată ce suntem practic 50 la 50, nu există. 11.00- Nu facem diferența, ceea ce ține de activitate.”