Un fost avocat a fost condamnat pentru trafic de influența pretins asupra procurorilor. Acesta a primit o pedeapsă cu amendă în mărime de 140 000 de lei, cu privarea de dreptul de a activa în calitate de avocat pe un termen de 5 ani. Totodată, s-a dispus confiscarea din contul inculpatei în folosul statului, a contravalorii sumei de 700 de euro (14 000 de lei), utilizați sau destinați pentru comiterea infracțiunii.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, avocatul, sub pretextul deținerii influenței asupra procurorilor ce gestionau o cauză penală în cadrul căreia clientul său avea calitatea de bănuit, ar fi pretins de la acesta suma de 1050 de euro. În schimbul banilor, acesta ar fi susținut ca îi poate determina să claseze cauza penală respectivă. În acest sens, inculpata ar fi primit personal de la clientul său o parte din suma pretinsă și anume 700 de euro.

Deși a negat comiterea faptei, instanța, analizând probele, a stabilit vinovăția acesteia.