Fostul deputat și ambasador cu misiuni speciale, Sergiu Stati, a fost condamnat pentru îmbogățire ilicită. Astfel, acesta este obligat să achite prejudicii de circa 2,5 milioane de lei și nu va putea deține funcții publice timp de 12 ani.
Potrivit procurorilor, din 2014 până în 2019, Stati a deținut bunuri ai căror valoare a depășit veniturile obținute legal – cu aproape 2 milioane de lei.
În această sumă intră apartamente, un automobil, bani în numerar și alte bunuri de valoare, obținute din surse nejustificate.
Fostul deputat a negat acuzațiile. Până sentința va rămâne definitivă, Stati are interdicția de a părăsi țara. Sergiu Stati este unul din cei 14 deputați care în anul 2015 au părăsit PCRM și s-au reunit în Platforma social-democratică „Pentru Moldova”.