Doi bărbați din Căușeni au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent într-un copac. Vehiculul a fost făcut zob, iar victimele au rămas blocate în interior, fiind nevoie de intervenția salvatorilor pentru a le descarcera.

Din imaginile surprinse după impactul puternic se vede că mașina a fost distrusă în totalitate. 

Poliția anunță că accidentul s-a produs ieri după amiază lângă satul Hagimus. Preliminar s-a stabilit că șoferul de 32 de ani ar fi pierdut controlul asupra volanului, din cauza vitezei excesive, a derapat de pe traseu și a intrat cu mașina în copac. 

În automobil se mai afla un pasager de 36 de ani. Cei doi au fost scoși de salvatori dintre fiarele mașinii și au fost transportați în stare extrem de gravă la spitalul din Căușeni. 

Responsabilii de acolo ne-au spus că șoferul se află acum în comă și este internat la terapie intensivă. Celălalt bărbat a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău la fel în stare gravă. Pe caz a fost inițiat un proces penal.