Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței de astăzi modificările necesare pentru prelungirea obligației de serviciu public al „Energocom”, având ca scop asigurarea securității aprovizionării cu energie electrică.
Potrivit Ministerului Energiei, prin această decizie, perioada în care „Energocom” va achiziționa centralizat energia electrică pentru acoperirea necesităților consumatorilor finali a fost extinsă până la 31 decembrie 2025.
Astfel, compania va continua să achiziționeze cantitățile necesare de energie electrică, asigurând un flux constant și stabil al acestui serviciu esențial.
Începând cu 1 ianuarie 2025, SA „Energocom” achiziționează energie electrică din diverse surse, prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina, dar și din surse locale de energie regenerabilă sau de pe piața de energie. Aceasta beneficiază de capacitatea și experiența necesare pentru a interveni prompt și eficient în gestionarea aprovizionării cu energie electrică.
Totodată, prin centralizarea achizițiilor de energie electrică, „Energocom” va contribui la evitarea constrângerilor legate de utilizarea capacității de interconexiune și la prevenirea apariției congestiilor care ar putea influența negativ prețul final de achiziție al energiei electrice.
„Această măsură va sprijini stabilitatea sectorului energetic din Republica Moldova, asigurând continuitatea și accesibilitatea energiei electrice pentru toți consumatorii.”,se mai menționează în comunicatul ministerului.