Identifica orice tip de droguri, scaneaza amprente de pe orice suprafata si gaseste orice document sau bancnota falsa, cat ai clipi. Este vorba despre noile laboratoare ale criminalistilor din cadrul IGP, donate de europeni, care pe langa faptul ca le-a facut munca de zece ori mai usoara si mai rapida, i-a si instruit sa lucreze cu tehnica de ultima generatie. Timp de jumatate de an, expertii au invatat cum sa foloseasca utilajele performante, iar acum isi fac treaba cu mare usurinta.

De 15 ani de cand lucreaza in politie, Alina Nitrean este omul care identifica toate stupefiantele pe care colegii ei din teren le aduc la expertizare. Pana a avea acest laborator nou la dispozitie, munca politistei era una destul de migaloasa.

Acum ca totul este automatizat, politista nu mai este nevoita sa ramana peste program pentru a duce la bun sfarsit expertizarea si poate petrece mai mult timp acasa, cu cei dragi.

Alina NITREAN, EXPERT SECTIA EXAMINARI SPECIALE AL IGP: “Eu pot sa-l setez, sa merg acasa la copii si sa-l las singur sa faca expertizarea.”

Un alt laborator de ultima generatie a fost amenajat si pentru criminalistii care lucreaza cu amprentele. Acum, orice urma a degetelor lasate de infractori la fata locului, poate fi prelevata intr-un timp record.

Tatiana NASTAS, REPORTER PRO TV: “Cu ajutorul acestui utilaj, expertul criminalistic poate lua amprentele degetelor lasate pe orice suprafata. Daca pun mana pe aceasta foaie, in aproximativ un minut dispozitivul depisteaza amprenta, o prelucreaza automat ca mai apoi aceasta sa fie introdusa in baza de date pentru a identifica persoana.”

Angajatii acestei sectii aveau si pana acum un utilaj asemanator, doar ca invechit. Daca in prezent, expertului criminialist ii ia in jur de un minut ca sa prelucreze o amprenta, sistemului vechi avea nevoie de vreo 3 ore.

Si expertilor care lucreaza cu actele si banii falsi le-a fost amenajat un laborator nou-nout. Sub razele unor lumini cu care este dotat utilajul, expertii pot verifica toate elementele de protectie la bani si la actele de identitate.


Astfel de laboratoare au fost amenajate si in sudul, dar si in nordul tarii. Prezent la eveniment, seful delegatiei uniunii europene la Chisinau, Pirkka Tapiola a comparat noile laboratoare cu cele din faimoasele seriale americane.

Pirkka TAPIOLA, SEFUL DELEGATIEI UNIUNII EUROPENE IN RM: “-Ca sa parafrazez un pic denumirea, nu este vorba doar despre CSI Chisinau, vorbim de asemenea despre Balti, Cahul si alte regiuni din tara noastra caror le-am donat asemenea echipamente.”

Utilajele au costat 4,5 milioane de euro. Doar 20 la suta din suma a fost platita de guvern. Restul e donatie a Uniunii Europene.