Îl slăvesc pe Domnul cu harul înzestrat – vocea. Corurile bisericești din țară sunt acum, în ajun de Paște, în intense repetiții pentru slujba care va avea loc în noaptea Învierii. Cântările pascale sunt speciale și transmit un sentiment profund de divinitate pentru că sunt cântate cu sufletul.
Odată cu începutul postului mare corul Bisericii Sfântul Spiridon al Trimitundei din capitală a început repetițiile pentru slujba din noaptea Învierii.
Repetițiile sunt intense pentru ca fiecare cuvânt să fie rostit clar, iar tonalitatea să fie perfectă.
AMBIANȚĂ (cântă)
4900
00:02-
”Avem foarte mult de muncă, avem foarte multe cântece de învățat.”
”Ne pregătim și psihologic pentru a rezista o noapte întreagă.”
Membrii corului sunt tineri și diferiți însă când încep să cânte vocile lor se contopesc într-un tot întreg.
”Eu sunt prima în familie care cântă în cor bisericesc.”
”Sunt învățătoare de clase primare.”
”Învăț la academie, la catedra muzică populară.”
”Sunt contrabasist.”
”Viitor pedagog în muzică.”
”Am fost cu o parte din ei colegi am cântat în corul Renaissance.”
Iulia Bordianu, care nu are studii muzicale este profesoară de clase primare și a început să cânte în coruri bisericești încă pe timp ce era elevă.
Iulia BORDIANU, CORISTĂ: ”Îmi place foarte mult să cânt și zic dacă Dumnezeu ne-a înzestrat cu darul de a cânta ar fi păcat să nu îl slăvim în cântări. De mică mergeam cu mama la biserică și mereu când mă întorceam fredonam melodiile și cântările de la biserică.”
Ceilalți coriști au tangență directă cu muzica și prin repetiții vor să atingă perfecțiunea.
Felicia ZNACOVAV, CORISTĂ: ”De exemplu la noi sunt în cor persoane care au tangență cu muzica, dar sunt care nu au tangență cu muzica pur și simplu vin și cântă.”
Cristina GRIB, CORISTĂ: ”Eu am ureche muzicală și când aud toate armoniile și le prind toate împreună e foarte fain. Fiecare cântec bisericesc pe care noi îl cântăm are un sens și o istorie și dacă înțelegi despre ce cânți te cureți într-un fel.”
Ion GAMURAR, CORIST: ”De mic mama mă ducea pe la biserică și s-a luat așa și cu timpul când am crescut mare și s-a deschis o dorință ca să cânt în biserică. Dacă corul sună fals atunci nici nu va fi un sentiment de divinitate oricum întră în tangență însăși muzica.”
Vitalina NESTOROVA, CORISTĂ: ”Când interpretăm, când cântăm tot corul simțim de parcă în mâinele noastre, în vocea noastră o altă putere care nu este firească nu este de la om, dar de la Domnul.”
Corul Biserii Sfântul Spiridon activează din 2019 de când a și fost înființat lăcașul sfânt, iar dirijor este Magdalena Munteanu, care este și preoteasă.
Magdalena MUNTEANU, PREOTEASĂ ȘI DIRIJOAREA CORULUI BISERICESC: ”Cânt pentru că o fac de mică din copilărie și așa mă simt cel mai bine, altfel nu știu cum aș fi.”
Muzica sacră va răsuna toată noaptea în bisericile din țară, iar pregătirea trebuie să fie temeinică și conștiincioasă.
Magdalena MUNTEANU, PREOTEASĂ ȘI DIRIJOAREA CORULUI BISERICESC: ”Cântările din noaptea sfântă a Învierii sunt cu totul speciale ele sunt de slavă, de triumf, de bucurie că a biruit moartea domnul Isus Hristos.”